x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premiul Pulitzer acordat Guardian US şi Washington Post pentru afacerea Snowden

Premiul Pulitzer acordat Guardian US şi Washington Post pentru afacerea Snowden

de Agerpres    |    14 Apr 2014   •   22:59
Premiul Pulitzer acordat Guardian US şi Washington Post pentru afacerea Snowden

Cotidienele britanic The Guardian US şi american The Washington Post, care au publicat dezvăluirile lui Edward Snowden despre amploarea programelor de supraveghere americane, au fost recompensate luni la New York cu Premiul Pulitzer.

Acest premiu este unul dintre cele mai prestigioase în materie de jurnalism şi ziarele l-au obţinut în categoria "serviciu public".

Juriul Pulitzer, a cărui decizie a fost foarte aşteptată, a ales să recompenseze mai degrabă ziarele şi nu jurnaliştii autori ai articolelor, "pentru un exemplu distins de serviciu public meritoriu, al unui ziar sau site de informaţie".

The Guardian US şi Washington Post sunt recompensate cu o medalie de aur în această categorie.

Ziarele s-au făcut portavocea dezvăluirilor lui Edward Snowden, un fost consultant al NSA (Agenţia de securitate naţională americană), asupra amplorii programelor de supraveghere americane.

Aceste dezvăluiri provenite din documente furnizate de fostul consultant NSA au deranjat guvernul Statelor Unite şi tensionat relaţiile Washingtonului cu ţări aliate furioase să descopere că Washingtonul înregistra chiar conversaţiile private ale unora din liderii lor.

Ele au provocat de asemenea o dezbatere aprinsă în Statele Unite cu privire la meritele şi moralitatea unor astfel de programe.

×
Subiecte în articol: premiul pulitzer edward snowden