x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa rusă: "Huligani" naţionalişti au instigat la violenţă în Republica Moldova

Presa rusă: "Huligani" naţionalişti au instigat la violenţă în Republica Moldova

08 Apr 2009   •   00:00

Presa oficială rusă titrează că "huligani" naţionalişti sunt în spatele violenţelor din Republica Moldova, înregistrate după victoria comuniştilor în alegerile legislative, relatează AFP, citată de Medaiafax.

"De fapt cine se află în spatele revoltelor de la Chişinău?", scrie cotidianul Rossiiskaia Gazeta, care titrează pe prima pagină "Vinul moldovenesc fermentează", într-o aluzie la sectorul viticol al acestei foste republici sovietice.

"Huligani locali care au scăpat de sub control", "o mulţime de oameni îmbătaţi de o obsesie de reunificare cu România", adaugă publicaţia.

"Au simţit că răspunsul puterii (comuniste) nu va fi dur deoarece nu vrea să îşi atragă dezaprobarea Occidentului", potrivit cotidianului Rossiiskaia Gazeta.

"Alegătorii moldoveni au votat pentru comunişti deoarece se tem de naţionaliştii care aspiră la România", scrie la rândul său cotidianul Izvestia. Publicaţia pro-Kremlin sugerează că, dacă opoziţia câştigă, Republica Moldova va pierde regiunea separatistă Transnistria.

Moldovenii care au votat pentru comunişti "nu vor să îşi piardă ţară, o ţară săracă dar independentă. Ei speră să recupereze într-o zi Transnistria (...)", scrie Izvestia.
Şi "ideologia preşedintelui Vladimir Voronin (al cărui partid comunist a câştigat alegerile legislative) nu este comunismul, ci un echilibru între Rusia şi Occident", conform publicaţiei.

"Dacă această revoluţie anonimă câştigă, va fi o adevărată lovitură de stat, o uzurpare a puterii de către naţionalişti şi nu este sigură că Moldova va rămâne în frontierele sale oficiale actuale", conchide Izvestia. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe