x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa străină: “ARD nu a reuşit nici să mobilizeze propriul electorat”

Presa străină: “ARD nu a reuşit nici să mobilizeze propriul electorat”

de Istvan Deak    |    09 Dec 2012   •   22:48
Presa străină: “ARD nu a reuşit nici să mobilizeze propriul electorat”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

“Victorie pentru tabăra guvernamentală la alegerile parlamentare din România”, titra,  imediat după închiderea urnelor, site-ul cotidianului austriac Der Standard, preluând o informaţie difuzată de agenţia austriacă de presă APA.

Ştirea difuzată de APA făcea referire la sondaje de opinie difuzate în ţară, precizând că USL a primit 54% dintre voturi la Camera Deputaţilor şi 55% la Senat.

Agenţia France Presse a difuzat, la rândul ei, o ştire cu caracter de urgenţă care anunţa victoria coaliţiei de centru-stânga la putere în România, pentru ca ulterior să vină cu detalii, citând un sondaj potrivit căruia USL ar fi obţinut 57% dintre voturi.

“Victorie consistentă pentru USL a lui Victor Ponta la alegerile parlamentare”, titrează şi cotidianul german Die Welt, care citează şi primele declaraţii făcute de şeful Senatului şi copreşedinte al USL, Crin Antonescu, potrivit căruia “votul de duminică nu reprezintă doar victoria unei formaţiuni politice. Este victoria împotriva regimului Băsescu cu tot ceea ce a însemnat el. Acest vot care nu mai poate fi pus la îndoială ca fiind expresia unei voinţe de majoritate absolută a alegătorilor”.

“Alianţa de guvernare din România are majoritatea, conform exit poll-urilor”, scrie şi agenţia de presă Reuters. Agenţia subliniază că “sistemul electoral, un amestec de circumscripţii şi proporţionalitate, tinde să răsplătească partidele mai mari şi ar putea da USL chiar mai multe locuri in Parlament, decât procentajul de voturi obţinute, spun analiştii”.

Die Zeit, Die Welt, Frankfurter Rundschau, Frankfurter Allgemeine Zeitung şi alte publicaţii germane scriu că Victor Ponta şi USL sunt marii câştigători ai alegerilor din România, presa germană remarcând şi o prezenţă la vot moderată, din cauza condiţiilor meteo din ţară.

Site-ul de ştiri ungar hvg.hu notează că “Prezenţa UDMR în viitorul Parlament al României este încă sub semnul întrebării. Dacă vor atinge pragul de 5%, maghiarii vor ajunge direct la guvernare, printr-o coaliţie cu USL”. Jurnaliştiii ungari anunţă că Victor Ponta l-a felicitat pe liderul UDMR Kelemen Hunor pentru realegerea în Parlament şi i-a promis că luni vor discuta despre o posibilă coaliţie, lucru confirmat şi de Kelemen hunor.

Cotidianul ungar Nepszabadsag titrează:”Din cauza prezenţei scăzute la vot, soarta UDMR este pe muchie de cuţit”. “Victorie mare pentru stânga din România. UDMR este în Parlament. Deşi PPMT a luat aproape 1,2% dintre voturile maghiare, UDMR a atins pragul electoral”, notează ediţia electronică a cotidianului, nol.hu. Site-ul cotidianului ungar mai scrie că, în mod ciudat, s-au semnat foarte puţine incidente în timpul votului. De remarcat este şi faptul că maghiarii au fost surclasaţi de români la prezenţa la vot, judeţul Covasna clasându-se printre codaşele ţării, mai subliniază nol.hu.

Cotidianul austriac Wirtschaftsblatt anunţă victoria clară pentru USL în România, subliniind că “marele câştigător al alegerilor aşteaptă cu emoţii pe cine va propune Traian Băsescu pentru funcţia de premier”. “Lupta electorală dusă de ARD nu a reuşit să mobilizeze nici măcar propriul electorat. Deşi au anunţat că principalul lor obiectiv este combaterea corupţiei, ARD a lansat candidaţi care nu au trecut nici măcar testul comisiei interne de etică”, notează sursa citată.

Der Spiegel, din Germania, scrie că USL a obţinut majoritate absolută, exit-poll-urile indicând o înfrângere amară pentru aliaţii preşedintelui Traian Băsescu. “Este neclar cum va reacţiona Traian Băsescu în urma acestor rezultate. El a lăsat să se înţeleagă că nu îl va nominaliza pentru un nou mandat de premier pe Victor Ponta”, scrie Der Spiegel.

×
Subiecte în articol: alegeri 2012