x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele din Sierra Leone solicită ajutor în urma alunecărilor de teren

Preşedintele din Sierra Leone solicită ajutor în urma alunecărilor de teren

16 Aug 2017   •   11:38
Preşedintele din Sierra Leone solicită ajutor în urma alunecărilor de teren

Preşedintele din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, solicită sprijin pentru ajutorarea miilor de oameni afectaţi de alunecările devastatoare de teren care au avut loc la periferia capitalei Freetown, luni dimineaţă, notează The Guardian.

A fost declarată stare de urgenţă naţională după ce oraşul a fost acoperit de nămol, fiind cea mai gravă alunecare de teren care s-a întâmplat în Africa în ultimele două decenii. Primarul din Freetown, Sam Gibson, a declarat că 270 de corpuri au fost recuperate şi “sunt pregătite pentru înmormântare”, în timp ce legistul şef a declarat că apropae 400 de corpuri au fost găsite. Numărul de persoane dispărute variază: Crucea Roşie din Regent,zona afectată, raportează că lipsesc 600 de persoane, în timp ce ministrul de interne al ţării a afirmat că mii de persoane sunt încă dispărute, scrie sursa citată.

Cel puţin o sută de case au fost lovite de un deal care s-a prăbuşit în regiunea Regent, aflată la 15 mile de Freetown, capitala ţări, luni dimineaţă. Căutările şi eforturile de salvare au continuat şi marţi, fiind îngreunate de terenul periculos al ţării şi de dimensiunea tragediei. Alunecarea de teren i-a prins pe cei mai mulţi dintre locuitori dormind.

Într-un mesaj transmis prin media, preşedintele Ernest Bai Koroma a declarat că dezastrul îi copleşeşte. “Întreaga comunitatea a fost ştearsă complet”, a spus Koroma. “Avem nevoie urgentă de sprijin.”.

“Avem munţi şi dealuri foarte abrupte. Este foarte greu să ajungem în acele zone, unde este noroi şi alunecos – există un risc pentru o a doua alunecare de teren. Nu suntem siguri cum această alunecare de teren masivă a afectat pământul din jurul ei.”, a spus reprezentanta Naţiunilor Unite în Sierra Leone, Linnea Van Wagenen. Aceasta a adăugat că şansele pentru a găsi supravieţuritori marţi au fost foarte mici.

Naţiunile Unite folosesc date prin satelit, imagini prin radar şi drone pentru a descoperi care zone se află sub ameninţarea unei alte alunecări de teren. Ţara nu a ajuns nici la jumătatea sezonului ploios, a mai spus Van Wagenen.

×
Subiecte în articol: alunecare de teren sierra leone