x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Erdogan ordonă anihilarea dușmanilor săi aflați pe teritoriul SUA

Președintele Erdogan ordonă anihilarea dușmanilor săi aflați pe teritoriul SUA

de Şerban Mihăilă    |    26 Sep 2018   •   09:23
Președintele Erdogan ordonă anihilarea dușmanilor săi aflați pe teritoriul SUA

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat „operațiuni” împotriva adversarilor săi politici din toată lumea, chiar și a celor aflați pe teritoriul Statelor Unite. Între acțiunile comandate de liderul de la Ankara figurează și răpirea susținătorilor clericului Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA și considerat de regimul Erdogan drept principalul vinovat pentru tentativa de lovitură de stat din Turcia, din iulie 2016.

Acțiunile pentru anihilarea adversarilor politici ai lui Erdogan, puse în aplicare de Organizația Națională a Serviciilor Secrete din Turcia (MIT), vor avea loc în toată lumea, „fie că este vorba despre SUA sau oricare altă țară”, dezvăluie site-ul de știri american „The Daily Caller”, care îl citează pe Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președinției turce. „Unitățile și instituțiile noastre relevante își vor continua operațiunile în statele unde activează FETO, fie că este vorba despre SUA sau oricare altă țară”, a declarat Kalin, utilizând un acronim pentru expresia peiorativă „Organizația Teroristă a lui Fethullah”, prin care autoritățile de la Ankara denumesc rețeaua de susținători ai lui Gulen. „Fiți siguri că toți vor simți în ceafă suflarea Turciei!”, a adăugat el. Guvernul turc, care îi vânează pe Gulen și susținătorii săi, a depășit deja granițele țării. În martie, agenții MIT au răpit șase cetățeni turci în Kosovo, pe care i-au dus în Turcia pentru a fi judecați. Răpirea a provocat un scandal internațional de proporții și a demonstrat cât de departe poate merge Erdogan pentru a-i pedepsi pe susținătorii lui Gulen. „Operațiuni similare cu cea desfășurată în Kosovo pot fi declanșate și în alte state. Toți trebuie să știe că Turcia nu va permite FETO să răsufle ușurată”, a spus Ibrahim Kalin, adăugând, conform „The Daily Caller”, că Erdogan „a dat indicații extrem de clare în această privință”. „Unitățile noastre relevante operează foarte profesionist. Nu vă pot oferi detalii, însă orice se poate întâmpla, oriunde”, a încheiat Kalin. Activitatea MIT nu se rezumă însă doar la răpiri. În 2013, cu trei ani înaintea puciului contra lui Erdogan, trei activiști kurzi au fost asasinați la Paris, iar autoritățile franceze au precizat că, foarte probabil, MIT s-a aflat la originea acestor execuții.

SUA, teren interzis?

Până acum, acțiunile Turciei contra lui Gulen în SUA s-au rezumat la angajarea unor firme de lobby și avocatură pentru discreditarea rețelei de școli conduse de clericul urmărit și, nu în ultimul rând, pentru extrădarea inamicului numărul unu al lui Erdogan. Cel mai cunoscut dintre lobbyști este Michael Flynn, fostul consilier pentru Securitate Națională al președintelui Trump. Potrivit „The Daily Caller”, Flynn și un om de afaceri turc au discutat despre posibilitatea răpirii lui Gulen din SUA, fostul consilier prezidențial fiind anchetat apoi pe această temă de către Departamentul de Justiție.

O eventuală intervenție a MIT în SUA este însă extrem de riscantă pentru Ankara și foarte puțin probabilă, în condițiile în care relațiile turco-americane au atins deja un punct critic.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al președinției de la Ankara sunt considerate însă de către un jurnalist disident turc drept un mesaj menit să descurajeze organizarea unor eventualele demonstrații anti-Erdogan la New York, cu ocazia prezenței președintelui Turciei la Adunarea Generală a ONU.

×
Subiecte în articol: erdogan