x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele și șeful Parlamentului Ungariei, aşteptați sâmbătă la Miercurea-Ciuc, de Rusaliile catolice

Preşedintele și șeful Parlamentului Ungariei, aşteptați sâmbătă la Miercurea-Ciuc, de Rusaliile catolice

de Istvan Deak    |    17 Mai 2013   •   00:53
 Preşedintele și șeful Parlamentului Ungariei, aşteptați sâmbătă la Miercurea-Ciuc, de Rusaliile catolice

Primii trei oameni politici ai Ungariei ar putea participa sâmbătă la slujba de Rusalii de la Şumuleu Ciuc (judeţul Harghita). Şefa cabinetului de presă al preşedintelui Ader Janos a confirmat prezenţa acestuia la evenimentul la care sunt aşteptate peste 100.000 de persoane. 
„În cadrul unei vizite neoficiale la Miercurea Ciuc, preşedintele şi soţia sa vor lua parte la slujba de sâmbătă”, a declarat Altorjai Anita pentru portalul szekelyhon.ro. Deja obişnuita prezență la slujba de la Şumuleu Ciuc a preşedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a fost confirmată şi de această dată de radioul public din ţara vecină. Conform informaţiilor deţinute de jurnaliştii maghiari nu este exclus ca la eveniment să asiste şi premierul Orban Viktor.

A sosit trenul cu pelerini
Trenul care îi aduce pe pelerini de la Budapesta a ajuns joi seară, cu aproximativ o oră întârziere, la Gheorgheni. În gara din Târgu-Mureş, trenul a fost primit de zeci de persoane în acorduri muzicale acompaniate de steaguri secuieşti. Vineri, un tren special îi va duce pe cei aproximativ 800 de pelerini la Miercurea-Ciuc.

Peste 100.000 anul trecut
Anul trecut, la {umuleu Ciuc au participat la marele pelerinaj de Rusaliile catolice peste 100.000 de persoane, potrivit estimărilor forțelor de ordine (300.000, potrivit organizatorilor). Pelerinii au venit din toate colţurile lumii, inclusiv Australia sau SUA, şi, conform tradiţiei, s-au oprit la catedrala franciscană de la Şumuleu-Ciuc pentru a se ruga statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Apoi, cu crenguţe verzi în mâini şi intonând imnuri religioase, aceştia au urcat muntele Şumuleu, până la altarul în aer liber de unde s-a oficiat Sfânta Liturghie de Rusalii, relatează agerpres.ro. Crainicul evenimentului, Boldizsar Augustin, a declarat presei că în ultimii ani această procesiune s-a transformat şi într-o reuniune a maghiarilor din întreaga lume, care se roagă, împreună, la Fecioara Maria.

„Drumul Crucii”
Unii dintre credincioşi nu au ales drumul obişnuit, ci au urcat spre locul slujbei pe un deal abrupt, denumit şi "Drumul Crucii", care porneşte la câteva sute de metri de catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile de oprire a lui Isus pe Golgota. De asemenea, au fost pelerini care au venit pe jos de la sute de kilometri şi au făcut chiar şi o săptămână până la locul pelerinajului. Credincioşii au purtat în mâini steaguri religioase, cruci cu Isus răstignit, dar şi steagul Ungariei, al maghiarimii ori steagul secuiesc.

La pelerinaj au participat şi câţiva credincioşi ortodocşi, care au afirmat că "Fecioara Maria nu are etnie şi îi ajută pe toţi cei cu inima deschisă", arătându-se impresionaţi de modul de organizare a procesiunii.

Fără propagandă politică
In fiecare an, organizatorii le transmit pelerinilor să nu vină la slujbă cu steaguri ale partidelor politice sau ale altor organizaţii, întrucât "cultul Maicii Domnului nu aparţine numai maghiarilor, aparţine tuturor creştinilor care o cinstesc pe Maica Domnului".
La evenimentul de la Şumuleu Ciuc au luat parte personalităţi ale vieţii publice a maghiarilor din România, dar şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, şi preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, reamintește agerpres.ro.

Tradiție de peste patru secole
Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc are o tradiţie de peste patru secole. În 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin. Aceştia, adunaţi la Şumuleu, sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au pornit să înfrunte armata principelui. În acest timp, cei rămaşi la biserică - bătrânii, femeile şi copii - s-au rugat la statuia Fecioarei Maria să-i ajute pentru a-şi apăra credinţa. După respingerea atacului, împodobându-şi steagurile cu crengi de mesteacăn, bărbaţii s-au întors la Şumuleu şi împreună cu ceilalţi s-au rugat Domnului şi Sfintei Fecioare, exprimându-şi astfel recunoştinţa pentru obţinerea victoriei.

Demersuri pentru lista patrimoniului UNESCO
În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din Transilvania, Moldova, dar şi din alte părţi vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu-Ciuc şi înconjoară în procesiune dealul Şumuleul Mic, iar la coborâre îşi împodobesc steagurile cu crengi de mesteacăn. Autorităţile locale şi judeţene, dar şi Ordinul Franciscanilor din Transilvania au demarat, de mai mult timp, demersurile pentru includerea acestui pelerinaj pe lista patrimoniului universal UNESCO.

×