x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele iranian pregătit să accepte 'pocăinţa' SUA

Preşedintele iranian pregătit să accepte 'pocăinţa' SUA

06 Feb 2019   •   19:24
Preşedintele iranian pregătit să accepte 'pocăinţa' SUA

Iranul este pregătit să accepte 'pocăinţa' Statelor Unite ale Americii în vederea stabilirii unor 'relaţii amicale' cu America, a declarat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani, citat de France Presse.

'Deviza noastră este de a avea relaţii amicale cu lumea întreagă', a declarat Rouhani într-un discurs rostit în faţa reprezentanţilor corpului diplomatic din străinătate la Teheran cu ocazia ceremoniei de marcare a 40 de ani de la revoluţia islamică.

'Chiar şi cu America: dacă ea se căieşte, îşi cere scuze pentru ingerinţele sale din trecut în Iran şi este gata să recunoască grandoarea şi demnitatea naţiunii iraniene şi marea revoluţie islamică suntem întotdeauna gata să acceptăm pocăinţa ei, în pofida întregii nedreptăţi pe care ne-a provocat-o ani de zile', a adăugat Rouhani în acest discurs difuzat în direct de televiziunea de stat.

Statele Unite şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980.

Cerinţa de 'pocăire' din partea SUA ('Marele Satan' în frazeologia oficială iraniană) nu este una nouă, fiind formulată încă în 1979 de către studenţii care au luat ostatici la Ambasada SUA din Teheran pentru a permite eliberarea diplomaţilor sechestraţi.

În 2009, adresându-se într-un mod inedit liderilor iranieni şi poporului iranian cu ocazia Norouz, Anul Nou Persan, fostul preşedinte american Barack Obama a oferit o mână întinsă Republicii islamice.

'Ştim că sunteţi o mare civilizaţie, iar succesul Dumneavoastră a câştigat respectul SUA şi al lumii întregi', a afirmat Obama.

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei i-a răspuns a doua zi: 'Schimbaţi-vă, şi atitudinea noastră se va schimba!'

Obama a fost primul preşedinte american în exerciţiu care a recunoscut în iunie 2009 că SUA au 'jucat un rol' în lovitura de stat din 1953 care a răsturnat 'un guvern iranian ales democratic', fără a prezenta scuze Iranului. El a insistat în aceeaşi zi asupra greşelilor Republicii islamice faţă de America, în special luarea de ostatici la ambasada SUA.

Acest episod de destindere a fost suspendat odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, discursul său fiind categoric ostil Teheranului. De altfel, Donald Trump a luat decizia ca SUA să se retragă unilateral din acordul internaţional încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri cu privire la programul nuclear iranian şi a reinstituit sancţiunile împotriva Iranului.

Reafirmând în iulie 2018 că Iranul 'nu poate avea încredere în SUA', ayatollahul Ali Khamenei a declarat că 'ideea că problemele pot fi rezolvate prin negocieri sau prin relaţii cu Statele Unite este o greşeală majoră', potrivit AFP. AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran Hassan Rouhani statele unite