x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Iranului a scăpat dintr-un accident de elicopter

Preşedintele Iranului a scăpat dintr-un accident de elicopter

02 Iun 2013   •   12:43
Preşedintele Iranului a scăpat dintr-un accident de elicopter

Elicopter în care se afla duminică preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmandinejad, a fost silit să efectueze o aterizare de urgenţă într-o regiune muntoasă din nordul ţării - informează BBC. La bordul aparatului se aflau, pe lângă preşedinte, mai mulţi oficiali guvernamentali. Nicio persoană nu a fost rănită.

Ahmandinejad efectua deplasarea pentru a inaugura şantierele a trei şosele, printre care un mare tunel rutier.

"Preşedintele şi delegaţia care îl însoţea sunt în perfectă stare de sănătate iar elicopterul se află la locul incidentului pentru a fi reparat", a transmis agenţia de ştiri Mehr.

Încă nu se cunosc cauzele accidentului.

Ahmadinejad îşi va încheia în august al doilea şi ultimul mandat de preşedinte al Iranului permis de constituţie. Opt candidaţi sunt în cursa pentru preşedinţie, care va avea loc luna aceasta.

×
Subiecte în articol: mahmoud ahmadinejad accident elicopter