x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Italiei oferă mai mult timp celor doi lideri populişti pentru a forma un guvern

Preşedintele Italiei oferă mai mult timp celor doi lideri populişti pentru a forma un guvern

31 Mai 2018   •   12:55
Preşedintele Italiei oferă mai mult timp celor doi lideri populişti pentru a forma un guvern

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, oferă mai mult timp celor doi lideri populişti din Italia pentru a forma un Guvern, într-o încercare de a evita alegerile anticipate, scrie The Guardian.

Mattarella a semnalat faptul că este pregătit să instaleze un guvern tehnocrat, dacă nu se ajunge la o înţelegere, însă a decis să le ofere lui Luigi Di Mai, de la Mişcarea Cinci Stele, şi lui Matteo Slavini, de la Partidul Liga Nordului, mai mult timp pentru a concepe o listă cu miniştrii care să fie acceptată de toate părţile, potrivit unei surse de la palatul prezidenţial.

Decizia de “a potoli lucrurile” este o încercare de a opri o posibilă criză financiară, după ce pieţele au scăzut luni şi marţi, în contextul unor noi alegeri.

 

×