x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presedintele SUA, Donald Trump, vrea parada militara!

Presedintele SUA, Donald Trump, vrea parada militara!

07 Feb 2018   •   07:24
Presedintele SUA, Donald Trump, vrea parada militara!
Sursa foto: Shealah Craighead

Preşedintele american, Donald Trump, doreşte sa fie organizate parade militare care sa prezinte puterea militară a Statelor Unite, a anuntat Casa Albă.

 

"Preşedintele Trump este pe deplin solidar cu militarii care îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a garanta securitatea ţării noastre. El a cerut Departamentului Apărării să studieze posibilitatea desfasurarii unor ceremonii, astfel incat toti americanii sa-si poata exprima recunoştinţa", a explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, confirmând o informaţie din Washington Post.

Potrivit presei, Donald Trump nutrea ideea unei parade militare la Washington înainte de alegerea sa, declarandu-se deosebit de impresionat de defilarea de la Paris, din 14 iulie, când a fost primit cu mare fast de preşedintele Emmanuel Macron.

Liderul de la Casa Albă a evocat atunci ideea de a organiza o paradă similară la Washington, pe 4 iulie, ziua sărbătorii naţionale americane. Dar sugestia a fost vehement criticata de detractorii săi, care au comparat atitudinea lui Trump cu cea a unui conducător de regim autocratic.

Conform Washington Post, preşedintele american s-a întâlnit la Pentagon, pe 18 ianuarie, cu generali de top pentru a discuta subiectul. "Ordinele au fost: Vreau o paradă precum cea din Franţa", a relatat publicaţia, citând un oficial militar anonim.

AGERPRES

×