x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Ucrainei înființează Biserica ucraineană independentă de Moscova

Președintele Ucrainei înființează Biserica ucraineană independentă de Moscova

15 Dec 2018   •   18:30
Președintele Ucrainei înființează Biserica ucraineană independentă de Moscova

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sâmbătă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, ca urmare a unei decizii în acest sens a ''Conciliului de Reunificare'', format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene, reunit sâmbătă la Kiev, transmit AFP, Reuters şi EFE.
''Această zi sacră va intra în istorie drept cea a creării unei Biserici autocefale (independente - n.r.) unite în Ucraina. Ziua independenţei noastre definitive de Rusia'', a declarat Poroşenko, al cărui discurs a fost transmis la televiziunea locală
Noua biserică va fi condusă de mitropolitul Epifaniy, în vârstă de 39 de ani, susţinut de actualul lider al bisericii ortodoxe ucrainene, Filaret. 

Agerpres

×