x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PREVIZIUNI/O nouă criză a gazului, în martie

PREVIZIUNI/O nouă criză a gazului, în martie

de Anca Aldea    |    27 Feb 2009   •   00:00

Europa riscă să rămână din nou fără gaze. Semnalele vin din Federaţia Rusă. Mai exact de la Gazprom.



Rusia a avertizat ieri Ucraina că va închide robinetul gazelor dacă Administraţia de la Kiev nu va plăti companiei Gazprom o datorie de 400 de milioane de dolari. Anunţul lui Andrei Kruglov, directorul financiar al Gazprom, făcut în faţa Consiliului de Administraţie reunit cu uşile închise, retrezeşte criza gazelor de la începutul acestui an, scrie cotidianul rus Kommersant, preluat de AFP.

N-AU DE UNDE, N-AU CU CE
Deşi Rusia şi Ucraina au semnat, la 19 ianuarie, un nou contract privind reluarea aprovizionării cu gaze, compania ucraineană Naftogaz a anunţat săptămâna trecută că nu are posibilitatea de a achita datoria către Gazprom, deoarece marii consumatori de gaze nu şi-au plătit facturile. Din acest motiv, comitetul director al Gazprom a fost însărcinat să intensifice acţiunile pentru punerea în aplicare a clauzelor contractului de livrare a gazelor către Ucraina, după cum se arată într-un comunicat de presă al companiei ruse. Andrei Kruglov a declarat că Ucraina, pe teritoriul căreia trec conducte de gaz care aprovizionează mai multe state europene, are la dispoziţie nouă zile până la returnarea banilor. "Dacă nu vor fi plătiţi cei 400 de milioane de dolari la 7 martie, vom fi din nou nevoiţi să întrerupem livrările de gaze către Ucraina la 8 martie", a declarat un participant la întâlnirea Consiliului de Administraţie a Gazprom, citându-l pe Kruglov.

Naftogaz a solicitat ieri responsabililor de la Gazprom să permită reducerea cu 17,5% a cantităţii de gaze cumpărate de Ucraina în 2009, informează pagina de internet www.kyivpost.com, citând un oficial al Administraţiei de la Kiev.

×
Subiecte în articol: externe