x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prima persoană albă condamnată la moarte pentru uciderea unor persoane de culoare

Prima persoană albă condamnată la moarte pentru uciderea unor persoane de culoare

24 Aug 2017   •   16:21
Prima persoană albă condamnată la moarte pentru uciderea unor persoane de culoare

Florida este pregătită să execute un bărbat alb vinovat de moartea unor persoane de culoare. Acesta este primul caz din istoria statului, când o persoană albă este executată pentru moartea uneia de culoare, scrie The Independent.

Mark Asay, care pledează pentru supremaţia rasei albe, este pregătit pentru execuţie în Florida, după ora 18.00, joi, la închisoarea de stat din Railford. Execuţia se va face prin administrarea unui drog care nu a mai fost folosit niciodată cu acest scop în America.

Mark Asay, cunoscut pentru înclinaţiile sale neonaziste, a petrecut aproape trei decenii în Death Row, parte specială a închisorii pentru cei care aşteaptă să fie executaţi, după ce a fost condamnat pentru două crime motivate rasial, în Jacksonville, în 1987.

În ciuda faptului că Mark Asay este primul alb condamnat pentru omorul unor persoane de culoare, au existat cel puţin 20 de execuţii ale bărbaţilor de culoare pentru omorul unor persoane albe, de când statul a reintrodus pedeapsa cu moartea în 1976, potrivit Centrului de Informare despre Pedepsele cu Moartea.

Injecţia letală care îi va fi administrată condamnatului utilizează etomidat, un anestezic care a fost acceptat de Curtea Supremă din Florida, alături de alte două droguri. De asemenea, aceasta va fi prima execuţie din Statele Unite ale Americii care foloseşte trei droguri letale netestate ulterior.

×