x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prima statuie a unei femei din Piața Parlamentului din Londra va fi inaugurată marți

Prima statuie a unei femei din Piața Parlamentului din Londra va fi inaugurată marți

23 Apr 2018   •   18:35
Prima statuie a unei femei din Piața Parlamentului din Londra va fi inaugurată marți

Prima statuie a unei femei din Piaţa Parlamentului din Londra va fi inaugurată marţi, la doi ani după debutul unei campanii ce vizează o mai bună reprezentare a femeilor în faţa Palatului Westminster, informează Press Association. 

O statuie a lui Millicent Fawcett, o sufragetă care a militat pentru dreptul femeilor de a vota la începutul secolului al XX-lea, se va alătura astfel celor şapte statui existente - toate fiind reprezentări ale unor personalităţi masculine - în Piaţa Parlamentului din Marea Britanie, printre care se află statui ale lui Winston Churchill, Nelson Mandela şi Mahatma Gandhi. 

Ceremonia de marţi va avea loc la şapte luni după ce statuia, care o reprezintă pe Millicent Fawcett la vârsta de 50 de ani, ţinând un drapel cu textul "Curajul cere curaj peste tot", a intrat în etapa de producţie.

"Atunci când te gândeşti la marile personalităţi din Piaţa Parlamentului şi îţi dai seama că niciuna dintre ele nu este femeie, începi să întrebi: 'adică noi spunem că nu au existat femei incredibile în trecut? Că ţara noastră nu a fost construită pe spatele unor femei minunate?", a declarat primarul Londrei, Sadiq Khan. 

Întregul proces - de la întocmirea petiţiei şi până la alegerea managerului de proiect - a fost realizat de un colectiv alcătuit exclusiv din femei. 

Campania i-a atras atenţia lui Sadiq Khan în 2016, chiar în ziua în care politicianul britanic a devenit primar al Londrei. 

Caroline Criado Perez a lansat iniţial o petiţie online, prin care internauţii erau atenţionaţi în legătură cu faptul că în Piaţa Parlamentului britanic nu există nicio statuie a unei femei. 

După ce petiţia a atras mii de semnături, Consiliul din Westminster şi Primăria din Londra au confirmat în septembrie 2017 că o statuie reprezentând o femeie va fi construită şi va fi amplasată în faţa Palatului Westminster în 2018, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la mişcarea sufragetelor, care au militat pentru ca femeile britanice să primească dreptul de a vota. 

Statuia dedicată activistei Millicent Fawcett va fi amplasată lângă statuile lui Gandhi şi Mandela, iar Sadiq Khan consideră că acel amplasament a fost bine ales, întrucât cele trei personalităţi au manifestat pentru "proteste non-violente şi pacifiste". 

Theresa May, prim-ministrul Marii Britanii, a declarat: "Eu nu aş fi astăzi premier, nicio femeie parlamentară nu şi-ar fi obţinut mandatul în Parlament, niciuna dintre noi nu am avea drepturile şi protecţia de care beneficiem astăzi dacă nu ar fi existat Millicent Garret Fawcett". 

"Lupta pentru a obţine dreptul femeilor de a vota a fost îndelungată şi dificilă, iar Millicent Fawcett a fost acolo încă de la început. Deceniu după deceniu, în faţa unei opoziţii adeseori înverşunate, ea a călătorit în toată ţara şi în lume, făcând campanie nu doar pentru dreptul femeilor de a vota, ci şi pentru o serie întreagă de alte revendicări", a adăugat prim-ministrul britanic. 

"Vreau să îi mulţumesc lui Gillian Wearing pentru că a creat acest frumos şi foarte potrivit tribut adus lui Millicent Fawcett şi tuturor persoanelor care au făcut ca acest lucru să devină posibil. Pentru generaţiile care vor urma, această statuie va fi nu doar o aducere aminte pentru extraordinara viaţă şi moştenire lăsată de Millicent Fawcett, ci şi o sursă de inspiraţie pentru noi toţi, pentru toţi cei care vor să îi calce pe urme", a mai spus Theresa May.

AGERPRES

×