x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primele alegeri parlamentare în Irak după căderea Statului Islamic

Primele alegeri parlamentare în Irak după căderea Statului Islamic

12 Mai 2018   •   10:30
Primele alegeri parlamentare în Irak după căderea Statului Islamic

În Irak a început sâmbătă dimineaţa votarea în primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic, relatează agenţiile de presă internaţionale. Peste 24 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a desemna 329 de parlamentari. Urnele se vor închide la orele 19.00 (ora locală este aceeaşi cu a României). Militarii, forţele de securitate, deţinuţii, bolnavii internaţi şi cetăţenii din străinătate au început să voteze de joi. 

În cele 18 guvernorate sau provincii sunt 7367 de candidaţi din 320 de partide. Formaţiunea Al Nasr (Victoria, în arabă) a premierului Haidar al Abadi speră să se menţină pe prima poziţie. 

Pe 22 aprilie, un purtător de cuvânt al Statului Islamic a ameninţat cu atentate în sediile electorale. În jurul acestora au fost desfăşurate dispozitive de securitate, inclusiv supraveghere aeriană.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: statul islamic irak alegeri parlamentare