x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul caz de deces provocat de coronavirus din Europa

Primul caz de deces provocat de coronavirus din Europa

15 Feb 2020   •   12:56
Primul caz de deces provocat de coronavirus din Europa

Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa de la sfârşitul lunii ianuarie, a murit, acesta fiind primul caz de deces din această cauză înregistrat în Europa, a anunţat ministrul francez al Sănătăţii, Agnčs Buzyn.

Decesul este ''primul din afara Asiei, primul din Europa'', a subliniat demnitarul.

Anterior, doar trei decese fuseseră raportate în afara Chinei continentale, în Filipine, Hong Kong şi Japonia.

''Am fost informată aseară'' despre aceast deces, a precizat Agnčs Buzyn. Starea de sănătate a acestui pacient, internat la spitalul Bichat din Paris, ''s-a deteriorat rapid şi de câteva zile se afla în stare critică'', a adăugat ministrul.

Şase pacienţi din cele unsprezece cazuri confirmate cu coronavirus în Franţa rămân internaţi, iar starea lor de sănătate nu suscită îngrijorări, printre aceştia numărându-se cei cinci britanici infectaţi în Alpi, în timp ce patru sunt vindecaţi, a adăugat Buzyn.

Epidemia de pneumonie virală cu virusul Covid19, detectată în China în decembrie în provincia Hubei, a infectat peste 66.000 de persoane şi a provocat decesul a peste 1.500 în ţară.

În afara Chinei continentale, aproape 600 de cazuri de contaminare au fost confirmate în aproximativ treizeci de ţări şi teritorii, inclusiv un prim caz anunţat vineri pe continentul african.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: coronavirus europa franta turist chinez