x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințul Harry, nemulțumit de insistența ziariștilor care vânează senzaționalul din viața sa

Prințul Harry, nemulțumit de insistența ziariștilor care vânează senzaționalul din viața sa

08 Mai 2016   •   17:30
Prințul Harry, nemulțumit de insistența ziariștilor care vânează senzaționalul din viața sa

Prinţul Harry al Marii Britanii, al patrulea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a criticat ''nevoia continuă'' a presei să cerceteze amănunţit viaţa sa privată, menţionând că va depune eforturi să protejeze linia care desparte viaţa sa publică de cea personală, scriu Reuters şi DPA.

''Fiecare are dreptul la intimitate'', a spus prinţul Harry, 31 de ani, într-un interviu pentru jurnalistul Andrew Marr de la BBC, adăugând că ''din păcate linia dintre viaţa publică şi privată este aproape inexistentă''.

''Vom continua să facem tot ce putem pentru a ne asigura că acea linie există'', a mai declarat prinţul Harry care participă în Statele Unite la o ediţie a jocurilor Invictus, dedicate militarilor britanici, americani şi aliaţi răniţi în teatrele de operaţii.

''Viaţa privată trebuie să rămână privată, şi sper ca oamenii să respecte acest lucru'', a mai spus prinţul Harry, conform DPA. Harry a fost constant în atenţia tabloidelor britanice pentru stilul său de viaţă petrecăreţ, cea mai notabilă dovadă fiind scurgerea în spaţiul media a unei înregistrări video din 2012 în care nepotul reginei apare alături de o tânără dezbrăcată într-o cameră de hotel din Las Vegas, scrie Reuters.AGERPRES

×
Subiecte în articol: prinţul harry