x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, aniversează un an de căsătorie

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, aniversează un an de căsătorie

18 Mai 2019   •   16:30
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, aniversează un an de căsătorie

Ducele şi ducesa de Sussex sărbătoresc duminică un an de căsătorie, cei doi unindu-şi destinele pe 19 mai 2018 la capela St. George de la Castelul Windsor, în cadrul unei ceremonii fastuoase cu participarea membrilor casei regale a Marii Britanii, a numeroase celebrităţi şi a publicului, relatează sâmbătă Press Association.

Fiul celor doi, Archie, s-a născut la mai puţin de un an de la nuntă, la care au fost prezenţi staruri precum Oprah Winfrey şi George şi Amal Clooney şi importanţi membri ai monarhiei britanice.

Harry, 34 de ani, şi Meghan, 37 de ani, o fostă actriţă americană, s-au căsătorit după o poveste de dragoste de 16 luni după ce s-au cunoscut la o întâlnire aranjată de o prietenă comună.

Mama lui Meghan, Doria Ragland - bunică pentru prima oară - locuieşte împreună cu cei trei şi ar putea să rămână cu bebeluşul dacă ducele şi ducesa de Sussex vor alege să meargă la o cină romantică pentru a sărbători evenimentul.

Naşterea lui Archie a fost înregistrată vineri, dezvăluind că Meghan a născut la clinica privată Portland Hospital din Londra, aleasă de numeroase celebrităţi.

Certificatul de naştere al lui Archie, consultat de Press Association, confirmă locul naşterii ca fiind Portland Hospital punând astfel capăt speculaţiilor potrivit cărora Meghan ar fi născut la domiciliu, la Frogmore Cottage, reşedinţa ducilor de Sussex de pe domeniul Windsor.

Archie Harrison Mountbatten-Windsor, al şaptea în ordinea succesiunii la tronul britanic şi al optulea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh, a venit pe lume în data de 6 mai, ora locală 5:26 am, având o greutate la naştere de 3,260 kilograme.

Archie este considerat primul bebeluş metis născut după multe secole în familia regală şi este o reflectare a modernităţii Marii Britanii şi a diversităţii sale culturale.

Bebeluşul, care nu a primit un titlul regal, a făcut cunoştinţă cu unchiul şi mătuşa sa, ducele şi ducesa de Cambridge marţi, şi a petrecut timp alături de bunica sa maternă, Doria Ragland, şi de străbunicii săi, regina Elisabeta a II-a şi ducele de Edinburgh.AGERPRES

×