x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu doresc să facă publice detaliile în legătură cu naşterea bebeluşului lor

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu doresc să facă publice detaliile în legătură cu naşterea bebeluşului lor

11 Apr 2019   •   16:27
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan nu doresc să facă publice detaliile în legătură cu naşterea bebeluşului lor

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan vor păstra private detaliile în legătură cu aranjamentele privind naşterea bebeluşului lor în această lună, a anunţat joi într-un comunicat Palatul Buckingham, relatează AFP şi Press Association.

Decizia vine după numeroasele speculaţii apărute în presa din Marea Britanie potrivit cărora ducele şi ducesa de Sussex planifică o naştere la domiciliu pentru primul lor copil la Frogmore Cottage, noua lor locuinţă de pe domeniul Castelului Windsor, rupând astfel tradiţia ca bebeluşii regali să fie aduşi pe lume în aripa privată a Spitalului St Mary din Londra.

Astfel, prinţul Harry nu doreşte să urmeze exemplul fratelui său William şi a soţiei sale Kate, care şi-au prezentat cei trei copii imediat după naştere mass-mediei internaţionale.

'Ducele şi ducesa de Sussex sunt foarte recunoscători pentru felicitările pe care le-au primit din întreaga lume în timp ce se pregătesc să-şi întâmpine bebeluşul', se arată în comunicat.

'Alteţele lor regale au luat decizia de a păstra private detaliile privind pregătirile pentru naşterea bebeluşului lor', se precizează în comunicat, menţionând că ei vor 'împărtăşi veştile bune imediat după ce vor sărbători în privat şi cu familia'.

Însă o şedinţă foto, cu un grup restrâns de mass-media, este planificat la câteva zile după naştere, astfel încât să fie disponibilă o imagine a lui Harry şi Meghan împreună cu fiul sau fiica lor.AGERPRES

×
Subiecte în articol: prinţul harry Meghan Markle bebelus