x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințul moștenitor saudit promite că asasinii lui Khashoggi vor fi aduși în fața justiției

Prințul moștenitor saudit promite că asasinii lui Khashoggi vor fi aduși în fața justiției

24 Oct 2018   •   19:47
Prințul moștenitor saudit promite că asasinii lui Khashoggi vor fi aduși în fața justiției
Sursa foto: Amber I. Smith

Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a promis miercuri că asasinii ziaristului Jamal Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei, în primele sale comentarii publice după ce moartea jurnalistului disident a generat un val de consternare pe plan internaţional, relatează Reuters. 

"Incidentul care s-a produs este foarte dureros, pentru toţi saudiţii (...) Nu poate fi justificat", a declarat prinţul într-o discuţie în cadrul unei importante conferinţe consacrate investiţiilor care are loc la Riad. 

"În cele din urmă justiţia va prevala", a adăugat el. 

Prinţul moştenitor saudit a dat asigurări totodată că ţara sa şi Turcia vor coopera pentru ca ancheta comună asupra acestei crime "să dea rezultate" şi a calificat drept "specială" cooperarea dintre Riad şi Ankara, în pofida criticilor venite după asasinarea lui Khashoggi de la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi alţi înalţi oficiali turci. 

Mai mulţi reprezentanţi proeminenţi ai lumii afacerilor şi politice au renunţat să participe la conferinţa de la Riad după ce Khashoggi - care trăia în SUA - a intrat, pe 2 octombrie, în consulatul saudit din Istanbul pentru un demers administrativ şi nu a mai reapărut, pentru ca 17 zile mai târziu Arabia Saudită să admită că jurnalistul saudit disident a fost ucis în interiorul consulatului. 

Pe de altă parte, prinţul moştenitor saudit a glumit în legătură cu misterioasa reţinere, anul trecut, în regat a premierului libanez Saad al Hariri, prezent miercuri lângă el la conferinţa de la Riad. 

"Premierul Saad stă în regat timp de două zile, aşa că sper că nu veţi răspândi zvonuri că a fost răpit", a spus Salman, în râsetele audienţei, inclusiv din partea lui Hariri. 

Premierul libanez s-a dus în Arabia Saudită pe 3 noiembrie anul trecut şi în mod neaşteptat şi-a anunţat demisia, într-o declaraţie televizată o zi mai târziu. Oficiali libanezi au acuzat Arabia Saudită că l-au forţat pe Hariri, un vechi aliat, să demisioneze şi că efectiv l-au plasat în arest la domiciliu până la intervenţia Franţei. Riadul a negat acest lucru. El s-a întors acasă după câteva săptămâni şi şi-a retras demisia.

AGERPRES

×