x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, spitalizat pentru o operaţie la şold

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, spitalizat pentru o operaţie la şold

04 Apr 2018   •   22:00
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, spitalizat pentru o operaţie la şold

Prinţul Philip, soţul în vârstă de 96 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost internat marţi într-o clinică din Londra, unde va suporta o operaţie la şold ce va avea loc miercuri, au anunţat reprezentanţii Palatului Buckingham, citaţi de Reuters şi AFP. 

"Alteţa Sa Regală Ducele de Edinburgh a fost internat la spitalul King Edward VII din Londra în această după-amiază, pentru o intervenţie chirurgicală la şold, ce era deja planificată şi care va avea loc mâine", a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt de la Palatul Buckingham. 

Prinţul Philip, care deţine titlul de duce de Edinburgh, s-a retras oficial din viaţa publică în august 2017, deşi a spus că va continua să participe la anumite evenimente. 

În iunie 2017, prinţul Philip a fost spitalizat preventiv pentru două zile într-o clinică din Londra, unde a primit tratament contra unei infecţii. În acelaşi an, soţul reginei Elisabeta a II-a şi-a anulat participarea la un alt eveniment, în luna martie, din cauza sănătăţii sale precare, potrivit unor articole apărute în presa britanică. 

De asemenea, prinţul Philip nu a participat la o ceremonie anuală la care a fost prezentă regina Elisabeta a II-a săptămâna trecută, joi, din cauza unei probleme medicale la şold, a dezvăluit o sursă din anturajul casei regale a Marii Britanii. AGERPRES

×