x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorii nemţi cer extrădarea lui Carles Puigdemont

Procurorii nemţi cer extrădarea lui Carles Puigdemont

03 Apr 2018   •   14:55
Procurorii nemţi cer extrădarea lui Carles Puigdemont

Procurorii nemţi au cerut extrădarea fostului lider catalan, Carles Puigdemont, în Spania, scrie The Guardian.

Procurorii din oraşul nordic Schleswig au anunţat, marţi dimineaţă, că au cerut ca Puigdemont să fie pus sub arest sub propunerea de extrădarea după “examinări intense” ale mandatului european de arestare lansat de Spania.

Fostul preşedinte catalan a fost deţinut într-o închisoare din Neumunster de pe data de 25 martie, la scurt timp după ce a trecut graniţa daneză în nodrul Germaniei.

Puigdemont a trăit într-un exil autoimpus de când a citit declaraţia unilaterală de independenţă, în octombrie.

Spania caută extrădarea fostului preşedinte, în vârstă de 55 de ani, care este acuzat de folosirea improprie a fondurilor publice în relaţie cu declaraţia, precum şi de “rebeliune” în organizarea unui referendum ilegal.

Tribunalul Schleswlig se va gândi câteva zile asupra deciziei de a-l extrăda pe Puigdemont, fiind posibil, în continuare, să ajungă la o concluzie diferită.

“Spania este un stat democratic unde legea există”, a spus purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert, săptămâna trecută. “Convingerea guvernului german rămâne că rezolvarea acestui conflict trebuie găsită în cadrul ordinii juridice şi constituţionale a Spaniei”.

×