x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Programul nuclear iranian. Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie

Programul nuclear iranian. Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie

24 Ian 2020   •   16:20
Programul nuclear iranian. Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie
Sursa foto: Pietro Naj-Oleari/ flickr.com

Ţările semnatare ale acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian au convenit asupra organizării unei reuniuni de conciliere cu Teheranul "în februarie", pentru a menţine acordul în pofida retragerii SUA, a anunţat vineri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, informează AFP şi Reuters.

"Următoarea reuniune a comisiei mixte va avea loc în februarie", a anunţat Borrell, la o săptămâna după ce ţările europene semnatare - Germania, Franţa şi Regatul Unit - au decis să lanseze o procedură împotriva Teheranului pentru încălcarea angajamentelor sale.

Celelalte ţări semnatare ale acordului sunt China şi Rusia.

Josep Borrell nu a precizat nici data, nici locul acestei reuniuni, care va avea loc la nivel de experţi. Însă reuniunile precedente au avut loc la Viena. Celelalte două oraşe prevăzute în acord pentru a reuni comisia sunt New York şi Geneva.

"Toţi participanţii JCPOA (acronimul în engleză pentru Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune, denumirea oficială a acordului din 2015) şi-au reafirmat hotărârea de a menţine acordul, ceea ce este în interesul tuturor", a subliniat Borrell.

"În pofida diferenţelor (de opinie) asupra modalităţilor, există un acord asupra faptului că este nevoie de mai mult timp, din cauza complexităţii problemelor în joc", a adăugat şeful diplomaţiei europene. "Prin urmare, calendarul este prelungit. Toţi au convenit să continue discuţiile la nivel de experţi, pentru a răspunde preocupărilor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordului nuclear, precum şi a repercusiunilor mai ample ale retragerii SUA din JCPOA şi ale reimpunerii de sancţiuni, pe care toţi participanţii la JCPOA le-au regretat", a spus el.

Josep Borrell a avut o întrevedere cu şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif în 16 ianuarie, la New Delhi. El a presat Iranul să menţină acordul şi să revină asupra încălcărilor angajamentelor sale.

"Scopul mecanismului de reglementare a diferendelor nu este de a reimpune sancţiuni, ci de a rezolva problemele legate de punerea în aplicare a acordului în cadrul comisiei mixte", care este instanţa de arbitraj, a insistat Borrell, estimând că acest acord este "imposibil" de înlocuit.

În baza acordului semnat în 2105 la Viena, Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor. În 2018, preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea unilaterală a SUA din acest acord şi a restabilit sancţiuni economice dure împotriva Iranului. Germania, Franţa şi Marea Britanie declară că sunt în continuare parte a acordului, însă Teheranul acuză cele trei ţări europene de lipsă de acţiune.

AGERPRES

×