x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Progrese constante, dar insuficiente

Progrese constante, dar insuficiente

de George Daniel Ripa    |    25 Sep 2007   •   00:00
Progrese constante, dar insuficiente
Sursa foto: DAN MARINESCU/

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarber, a relatat in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional despre cum sunt văzute la Strasbourg progresele Romăniei in domeniul respectării drepturilor omului şi despre teme controversate, de la raportul Marty pănă la situaţia din Rusia.


  • Jurnalul Naţional: Domnule Thomas Hammarber, cum este receptată Romănia la Strasbourg din perspectiva respectării drepturilor omului?
Thomas Hammarber: Sunt progrese constante pe care Romănia le face pentru ca drepturile omului să funcţioneze.


  • Intr-un interviu acordat Jurnalului Naţional, secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, vorbea, la răndul său, despre "progrese, in comparaţie cu alte ţări". Care este totuşi stadiul real, dincolo de discursul politic?
Cred că ar trebui să incepem prin a recunoaşte că nu totul este perfect. Un bun mod de a afla dacă sunt respectate drepturile omului este să vedem dacă se poate vorbi constructiv despre aceste lucruri, dacă suferă critici. Pe de altă parte, un rol important il au organizaţiile nonguvernamentale. Discuţiile cu acestea sunt intotdeauna foarte productive, pentru că ele sunt cele care au contact cu realităţile. Aveţi o societate civilă foarte activă, ceea ce este un lucru extrem de pozitiv. Dar există şi probleme, bineinţeles.


  • Cum comentaţi afirmaţia "In sfărşit am văzut şi eu un armean competent", pe care a făcut-o Traian Băsescu după ce a fost operat de tiroidă?
Am inţeles că preşedintele Traian Băsescu face in general declaraţii care sunt pline de umor. Cred că şi această declaraţie trebuie să fie interpretată ca o glumă.


  • Sunt mulţi oameni politici in Romănia care intreţin un discurs discriminatoriu. Cum afectează acest lucru viaţa democratică?
Cred că aceşti oameni trebuie luaţi in serios incă de la inceput. Mulţi dintre cei care sprijină astfel de oameni probabil că nu sunt conştienţi de tot ce implică acest lucru. Trebuie să fim foarte atenţi la răul pe care l-ar putea produce astfel de lucruri. Cred, foarte sincer, că politicienii din partidele importante trebuie să fie foarte atenţi la ce limbaj folosesc cănd vine vorba despre minorităţi. Ei trebuie să fie primii care nu comit astfel de greşeli.


  • Ce părere aveţi despre raportul Marty şi despre aşa-zisele inchisori secrete ale CIA din ţări ca Romănia sau Polonia?
Ştiu că este foarte controversat. Problema acolo a fost că Dick Marty nu a putut oferi sursele informaţiilor sale. A putut doar să spună că a vorbit cu 30 de agenţi de securitate activi sau retraşi din activitate. Aceştia erau fie americani, fie romăni sau polonezi. Mi-a spus că nu le putea da numele, pentru că cei care sunt in activitate ar fi fost concediaţi imediat. Mai mult, ar fi fost acuzaţi de trădare şi puşi sub acuzare pentru asta. Reprezentanţii Romăniei şi ai Poloniei au intrebat insă unde este dovada? Practic, in jurul acestei dileme se invărte totul. Dacă Marty ar fi oferit numele surselor, toată discuţia ar fi fost clarificată. Totuşi, el este convins că totul este corect. Cred că singura modalitate de a rezolva dilema este de a continua investigaţiile.


  • Â Aţi călătorit in Rusia in iulie anul acesta. Ce părere aveţi despre modul in care sunt respectate drepturile omului şi despre faptul că tot mai mulţi jurnalişti ruşi sunt ucişi, iar autorul rămăne necunoscut?
Sunt foarte multe probleme in Rusia. Cea mai mare este poate această caucazo-fobie. Toate naţionalităţile din Caucaz, inclusiv cecenii, sunt receptate negativ de ruşi. Sunt prost trataţi in alte zone ale Rusiei, iar in opinia mea se fac mult prea puţine lucruri pentru a opri acest lucru. O mare problemă o are şi presa din Rusia, pentru că acolo exista posibilitatea de a da in judecată un jurnalist, dacă nu ii convine ce a scris.


  • In luna mai aţi fost şi in Republica Moldova. Ce aţi găsit acolo?
O societate foarte vibrantă şi foarte pozitivă. Cănd vine insă vorba despre autorităţi, situaţia se schimbă. Corupţia sistemului judiciar şi faptul că Justiţia nu este independentă reprezintă marea problemă a Chişinăului.


×
Subiecte în articol: externe