x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Propagandă? Mandat de arestare pe numele lui Donald Trump!

Propagandă? Mandat de arestare pe numele lui Donald Trump!

29 Iun 2020   •   20:32
Propagandă? Mandat de arestare pe numele lui Donald Trump!

Iranul a emis, luni, mandate pentru arestarea preşedintelui SUA, Donald Trump, şi a altor 35 de persoane implicate în asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, dar Washingtonul a catalogat drept "un act de propagandă" decizia Teheranului.

Armata SUA l-a asasinat în ianuarie, în Irak, pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quods din cadrul Gardienilor Revoluţiei. Washingtonul l-a acuzat pe Soleimani de coordonarea atacurilor comise de grupuri proiraniene asupra trupelor americane din Orientul Mijlociu.

Procurorul iranian Ali Alqasimehr a anunţat luni, potrivit agenţiei de presă Fars, că autorităţile iraniene au emis mandate de arestare pe numele preşedintelui american, Donald Trump, şi a altor 35 de persoane implicate în operaţiunea de asasinare a lui Qassem Soleimani. Acuzaţiile sunt de crimă şi act terorist. Teheranul cere susţinerea Interpol în acest caz.

Este vorba de un "act de propagandă", a reacţionat Brian Hook, emisarul SUA privind Iranul, citat de agenţia de presă Reuters. "Evaluarea noastră este că Interpol nu intervine pentru a emite alerte roşii în cazuri de natură politică. Aici este un caz de natură politică. Nu are nicio legătură cu siguranţa naţională, cu pacea internaţională sau cu promovarea stabilităţii. Este un act de propagandă pe care nu îl ia nimeni în serios", a subliniat Brian Hook.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Donald Trump