x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proprietara hotelului "Negresco" din Nisa a murit la 95 de ani

Proprietara hotelului "Negresco" din Nisa a murit la 95 de ani

08 Ian 2019   •   12:16
Proprietara hotelului "Negresco" din Nisa a murit la 95 de ani

Jeanne Augier, proprietara faimosului hotel-palat Le Negresco din Nisa (sud-estul Franţei), a cărei succesiune se anunţă complicată, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 95 de ani, a anunţat tutorele său, citat de AFP.
Jeanne Augier "a murit", a declarat pentru AFP Laurence Cina-Marro, confirmând o informaţie difuzată de postul de radio France Bleu Azur.
Augier urma să împlinească 96 de ani pe 27 martie.
Plasată sub tutelă în 2013 - şi fără descendenţi - proprietara locuia într-un vast apartament situat la unul dintre etajele hotelului de cinci stele la a cărui faimă a contribuit. 
Clasificat ca monument istoric, Negresco este ultimul palat de familie rămas francez, reuşind să-şi păstreze independenţa faţă de lanţurile hoteliere internaţionale.


Augier şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un scaun cu rotile şi a suferit pierderi de memorie, care au împiedicat-o să gestioneze în mod eficient hotelul, plasat sub administrare judiciară începând cu 2013, după mai multe decenii de conducere care amesteca autoritarismul cu paternalismul. 
Cu faţada sa Belle Epoque şi cupola sa roz, Negresco, pe care Jeanne l-a moştenit de la tatăl său în 1957, este unul dintre simbolurile de pe Promenade des Anglais, uneori poreclit "Turnul Eiffel" al Nisei. Adevărat hotel-muzeu, Negresco îşi primeşte oaspeţii în 124 de camere şi apartamente cu mobilier eclectic.
O colecţionară compulsivă, Jeanne Augier a strâns de-a lungul vieţii 6.000 de opere de artă, printre care şi un celebru portret al lui Ludovic al XIV-lea.
Dată fiind reputaţia sa, hotelul ar putea valora 300 de milioane - 400 de milioane de euro, conform unei estimări din 2016, fără a lua în calcul mobilierul şi operele de artă.
În 2009, Augier a creat un fond de dotare ("Mesnage-Augier-Negresco"), care va gestiona patrimoniul său după moarte, ale cărui sume vor merge către dezvoltarea hotelului, protecţia animalelor, asistenţa oferită persoanelor cu handicap, dar şi către sprijinirea artei franceze.
Succesiunea se anunţă însă complicată din cauza numeroaselor interese, manevre şi conflicte din jurul hotelului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Jeanne Augier Le Negresco nisa