x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protest al "vestelor galbene" și la Londra

Protest al "vestelor galbene" și la Londra

12 Ian 2019   •   19:20
Protest al "vestelor galbene" și la Londra

Sute de persoane, multe îmbrăcate în veste galbene, au defilat sâmbătă la Londra pentru a denunţa austeritatea şi a cere alegeri generale anticipate, reluând simbolul utilizat în manifestaţiile care au loc în Franţa de două luni, potrivit AFP.
Poliţia nu a comunicat vreo cifră despre numărul participanţilor.
Coloana a defilat în linişte până la Trafalgar Square, în centrul oraşului, în sunetul tobelor şi a sloganurilor lansate prin megafoane. Pe pancarte sau jachete se putea citi "May trebuie să plece!", "Regatul Unit este sfârâmat. Alegeri generale acum!" şi "Tory afară!", referindu-se la conservatorii aflaţi la putere din 2010.
Doi reprezentanţi ai mişcării "Vestelor galbene" din Franţa au fost invitaţi să participte la adunarea organizată de formaţiunea considerată de stânga "People's Assembly Against Austerity", cu sprijinul Partidului Laburist din opoziţie, a sindicatelor şi a unei organizaţii împotriva rasismului.
Din 17 noiembrie, francezi proveniţi din clase populare şi medii denunţă politica fiscală şi socială a guvernului, pe care o consideră nedreaptă şi cer creşterea puterii de cumpărare. Ei au ieşit în stradă, din nou sâmbătă, pentru a noua săptămână.
În paralel, zeci de militanţi pro-Brexit, dintre care unii apropiaţi extremei drepte, au manifestat de asemenea la Londra, îmbrăcaţi şi ei în veste galbene, unii dintre ei arborând drapelul britanic.
Dacă mobilizarea acestor veste galbene era până acum minimă, unele grupuri criticate vehement după ce au proferat insulte şi au intimidat jurnalişti şi deputaţi în împrejurimile parlamentului, care şi-a început miercuri dezbaterea asupra acordului cu privire la Brexit.
Un bărbat de 30 de ani a fost arestat sâmbătă pentru "tulburarea ordinii publice", potrivit poliţiei, după ce deputata conservatoare Anna Sourbry, favorabilă unui al doilea referendum, a fost tratată drept "nazistă" luni.
Autorităţile nu au confirmat că ar fi vorba despre James Goddard, una dintre personalităţile proeminente ale mişcării, aşa afirma presa britanică.
Aceste acţiuni au fost condamnate de guvern şi au determinat peste 50 de deputaţi să scrie o scrisoare şefei Scotland Yard-ului pentru a-şi exprima "via lor preocupare faţă de deteriorarea situaţiei în domeniul securităţii în împrejurimile parlamentului".
Săptămâna trecută, reprezentanţi ai "vestelor galbene", reuniţi la Londra şi Manchester, reluaseră sloganuri ale English Defence League EDL, un grup marginal de extremă-dreaptă care afirmă că luptă împotriva ameninţării islamiste, potrivit cotidianului The Independent.
Sâmbătă, ministrul transporturilor Chris Gayling i-a avertizat pe deputaţi că blocarea aplicării Brexitului, prin tergiversarea acordului de separare negociat cu UE, ar putea radicaliza scena politică britanică.
"Aceasta va deschide poarta forţelor politice populiste extremiste în această ţară, precum cele pe care le observăm în alte ţări din Europa", a avertizat el în Daily Mail. Potrivit lui, există riscul multiplicării acestui tip de incidente. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: veste galbene londra protest