x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protestele antirasism continuă în SUA. O statuie din New Orleans a fost dărâmată

Protestele antirasism continuă în SUA. O statuie din New Orleans a fost dărâmată

14 Iun 2020   •   10:56
Protestele antirasism continuă în SUA. O statuie din New Orleans a fost dărâmată
Sursa foto: Hepta

Protestele antirasism continuă în Statele Unite. Manifestanții au dărâmat o statuie a lui John McDonogh din New Orleans, un comerciant şi proprietar de sclavi care a murit în 1850, şi au aruncat-o în fluviul Mississippi, scrie CNN.

După ce au distrus statuia, aceștia au urcat-o într-o camionetă şi au dus-o pe malul fluviului unde au aruncat-o în apă, a declarat un reprezentant al Departamentului de Poliţie din New Orleans.

McDonogh este un personaj controversat care a donat 2 milioane de dolari din averea sa către oraşele Baltimore şi New Orleans pentru a construi şcoli publice. Peste 30 de şcoli au fost construite în New Orleans cu numele său.

Numele multora dintre unităţile de învăţământ au fost schimbate între anii 1980 - 1990, din cauza controverselor legate de negoțul cu sclavi.

O singură şcoală cu numele său rămâne deschisă în New Orleans, McDonogh 35.

Mediafax

×
Subiecte în articol: new orleans sclavi rasism