x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a avertizat-o pe Angela Merkel că Ucraina este "în pragul războiului civil"

Putin a avertizat-o pe Angela Merkel că Ucraina este "în pragul războiului civil"

16 Apr 2014   •   08:34
Putin a avertizat-o pe Angela Merkel că Ucraina este "în pragul războiului civil"

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a atras atenţia cancelarului german, Angela Merkel, că Ucraina este în pragul războiului civil după ce Kievul a trimis armata împotriva insurgenţilor separatişti din estul ţării, a anunţat miercuri Kremlinul, conform AFP.

"Preşedintele rus a menţionat că escaladarea brutală a conflictului a împins ţara în pragul războiului civil", se arată într-un comunicat dat publicităţii după o convorbire telefonică între cei doi lideri.

Cancelarul german, Angela Merkel, a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin, iar pregătirea summitului de la Geneva consacrat Ucrainei, programat pentru joi, s-a aflat "în centrul discuţiei", relatează AFP, citată de Agerpres.

"În cursul convorbirii, a fost discutată în detaliu situaţia actuală din Ucraina. În centrul discuţiei s-a aflat pregătirea întâlnirii prevăzute joi, la Geneva, a miniştrilor de externe din Rusia, Ucraina, Statele Unite şi a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate", a subliniat purtătoarea de cuvânt adjunctă a guvernului german, Christiane Wirtz, într-un comunicat.

Ucraina a trimis marţi forţe militare în estul ţării împotriva insurgenţilor proruşi, o ofensivă 'moderată', conform oficialilor de la Washington, dar care împinge ţara 'în pragul războiului civil', potrivit Moscovei.

Ofensiva a sporit tensiunile cu puternicul vecin rus care, după cum a anunţat NATO, şi-a mobilizat aproape 40.000 de militari la graniţa comună şi a avertizat în repetate rânduri autorităţile proeuropene de la Kiev să nu intervină împotriva insurgenţilor.

În funcţie de amploarea măsurilor luate de Kiev, Rusia a ameninţat că nu va participa la negocierile de la Geneva.

×