x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a depus în Dumă proiectul de lege privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul INF

Putin a depus în Dumă proiectul de lege privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul INF

30 Mai 2019   •   18:13
Putin a depus în Dumă proiectul de lege privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul INF

Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis joi spre examinare Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) proiectul de lege privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a anunţat preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, citat de agenţia de presă TASS. 

El a menţionat că, în conformitate cu proiectul de lege, 'preşedintelui i se rezervă dreptul de a decide asupra reactivării acordului'. Documentul intră în vigoare din momentul publicării oficiale, a precizat Volodin. 

Potrivit acestuia, în decurs de oră, Consiliul Dumei de Stat va examina acest proiect de lege şi va stabili calendarul dezbaterii asupra acestuia în plenul camerei. 

Vladimir Putin semnase anterior un decret privind numirea ministrului adjunct de externe Serghei Riabkov în calitate de reprezentant al preşedintelui în timpul dezbaterii şi aprobării proiectului de lege privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul INF în ambele camere ale Adunării Federale - Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară). 

Examinarea proiectului într-o primă lectură a fost planificată pentru 18 iunie. Consiliul Federaţiei a anunţat că este gata să examineze proiectul imediat ce va fi aprobat de Duma de Stat, notează RIA Novosti. 

Rusia a suspendat participarea sa la Tratatul INF la o zi după ce SUA au anunţat că se retrag din acest pact, acuzând Moscova de încălcarea prevederilor documentului şi cerându-i să distrugă noua sa rachetă de croazieră, Novator 9M729. 

Tratatul INF, semnat la finalul Războiului rece de către Washington şi Moscova interzicea dezvoltarea rachetelor nucleare şi convenţionale, cu lansare de la sol sau de croazieră, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri, precum şi a sistemelor capabile să lanseze astfel de rachete. 

După anunţul făcut de SUA şi Rusia la începutul lunii februarie, retragerea celor două ţări din Tratatul INF devine efectivă după şase luni, respectiv în iunie, în cazul în care nu revin asupra deciziei anterioare sau nu negociază o amendare a pactului. AGERPRES

×