x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin bagă strâmbe între Ungaria și aliații ei

Putin bagă strâmbe între Ungaria și aliații ei

de Şerban Mihăilă    |    01 Noi 2019   •   10:05
Putin bagă strâmbe între Ungaria și aliații ei

Într-un moment de tensiune maximă între NATO și Moscova, premierul ungar, Viktor Orban, liderul european care păstrează cele mai apropiate relații cu Kremlinul, a discutat miercuri, la Budapesta, cu președintele rus, Vladimir Putin, pe tema unor proiecte bilaterale extrem de importante. Cei doi au vorbit atât despre extinderea centralei nucleare de la Paks, cât și  despre achiziția de petrol și gaze din Rusia.  

 

Liderul rus pare să folosească de fiecare dată relațiile cu Ungaria, unul dintre cei mai fideli aliați ai săi din NATO și din UE, pentru a provoca îngrijorarea partenerilor transatlantici și din blocul comunitar ai Budapestei. La sfârșitul fiecărei întrevederi dintre Orban și Putin, Bruxelles-ul se teme că un nou contract cu Rusia va mări și mai mult dependența energetică a Ungariei față de Moscova. Miercuri, Putin a declarat că ar aprecia participarea Ungariei la proiectul gazoductului din Turkmenistan, care ar constitui o alternativă la ruta de transport prin Ucraina. „Proiectul este interesant pentru Ungaria din punct de vedere al securităţii energetice”, a afirmat președintele rus, citat de DPA. Gazoductul ar urma să transporte gaz din Rusia către Turcia, pe sub Marea Neagră, şi, în continuare, prin Bulgaria şi Serbia, către Ungaria. Sectoarele din cele două ţări balcanice urmează să fie finalizate anul viitor. De altfel, gazoductul din Turkmenistan a fost un subiect central al vizitei lui Putin la Budapesta, dedicată extinderii legăturilor economice. Ungaria, membră a NATO şi a UE, are relaţii foarte apropiate cu Rusia şi, în acelaşi timp, este angajată într-o dispută aprinsă cu Ucraina pe tema drepturilor minorităţii ungare de pe teritoriul ucrainean, iar Putin poate specula tocmai acest lucru. Și, după toate aparențele, planul liderului de la Kremlin pare să funcționeze. Imediat după întrevederea cu Putin, Orban a declarat într-o conferinţă de presă că ţara sa ar fi interesată de diversificarea rutelor de transport pentru gaze. „Dacă gazul rusesc vine doar prin Ucraina, nu este bine pentru Ungaria. Nu ne place să fim dependenţi de nicio ţară unică de tranzit”, a precizat șeful executivului ungar. El a justificat cooperarea cu Rusia prin faptul că Budapesta se află între trei poli de atracţie, reprezentaţi de Berlin, Moscova şi Istanbul.

Orban a afirmat că „Ungaria este parte a NATO şi UE şi va continua să fie, dar aceasta nu exclude ca pe anumite teme politice să coopereze cu Rusia”.

Prieteni apropiați

Legătura strânsă dintre Putin și Orban a devenit evidentă după ce rușii au anexat Peninsula Crimeea, în 2014, când Budapesta a făcut notă discordantă de la poziția UE, criticând sancțiunile impuse Rusiei de către blocul comunitar. În același an, cei doi au căzut de acord asupra unui proiect de construire a două reactoare noi la centrala nucleară de la Paks, cu ajutorul unui împrumut rusesc de 12,5 miliarde de euro. Mai mult, cei doi lideri s-au întâlnit până acum de zece ori, după ce Orban a preluat mandatul de premier, în 2010. Liderul de la Kremlin a făcut deja patru vizite oficiale în capitala Ungariei.

 

Ungaria e interesată ca relaţiile dintre Rusia şi NATO să se îmbunătăţească. Experienţa istorică şi politică a Ungariei arată că, atunci când relaţiile sunt proaste şi există tensiuni, Ungaria pierde.”

Viktor Orban

 

 

×