x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin îi răspunde lui Snowden:”Noi nu interceptăm în masă, ca SUA”

Putin îi răspunde lui Snowden:”Noi nu interceptăm în masă, ca SUA”

de Marina Constantinoiu    |    17 Apr 2014   •   19:06
Putin îi răspunde lui Snowden:”Noi nu interceptăm în masă, ca SUA”

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane de Securitate (NSA), Edward Snowden, inculpat pentru spionaj în ţara sa şi refugiat în Rusia, i-a adresat o întrebare, via o înregistrare video, preşedintelui rus Vladimir Putin, privind dimensiunea activităţilor de supraveghere exercitate de Rusia.

Întrebarea a fost pusă în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri televizate, la care a participat preşedintele rus. Snowden a adresat preşedintelui rus întrebarea în limba engleză prin intermediul unui clip video, fără a se putea stabili deocamdată dacă era întregistrat sau transmis în direct, însă preşedintele rus a cerut imediat traducerea întrebării adresate de fostul consultant NSA pentru a fi sigur de formularea răspunsului.

De altfel, acesta a fost primul dialog public dintre fostul analist NSA şi preşedintele rus, de când Rusia a decis să-i acorde azil lui Snowden.

Putin a răspuns că Rusia nu desfăşoară supraveghere în masă la întâmplare asupra cetăţenilor săi, iar comunicaţiile sunt reglementate de Guvernul rus ca parte a anchetelor, “fără să se permită monitorizări în masă, la o scară necontrolată”.   “Sperăm că nu vom permite vreodată desfăşurarea lor”, a mai spus Putin.
Fost ofiţer de informaţii cu o activitate bogată în Germania de Est în perioada Războiului Rece, Vladimir Putin a stârnit zâmbete în emisiune când i-a spus lui Snowden: “Eşti un fost agent. Am avut legături cu munca de informaţii”.

Preşedintele rus i-a transmis fostului consultant american că autorităţile ruse au nevoie de aprobare din partea unei instanţe pentru a desfăşura o operaţiune de supraveghere asupra unei anumite persoane “şi din acest motiv nu există supraveghere în masă şi nu poate exista în conformitate cu legea”.

×
Subiecte în articol: edward snowden Vladimir Putin