x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin l-a invitat pe Trump în Rusia în mai 2020

Putin l-a invitat pe Trump în Rusia în mai 2020

28 Iun 2019   •   13:46
Putin l-a invitat pe Trump în Rusia în mai 2020

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a adresat vineri, în Japonia, omologului său american Donald Trump invitaţia de a face o vizită în Rusia în mai 2020, pentru celebrarea a 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, a anunţat Iuri Uceakov, consilier la Kremlin, transmite AFP.

''Noi l-am invitat pe preşedintele american să vină în vizită pentru a 75-a aniversare a Victoriei'' în Al Doilea Război Mondial, ''pe 9 mai anul viitor'', a declarat Uceakov pentru postul de televiziune Rossia 24.

Donald Trump, care a avut vineri o întrevedere cu Vladimir Putin în marja summitului G20 de la Osaka, a reacţionat ''într-o manieră foarte pozitivă'' la această invitaţie, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

În deschiderea întrevederii, liderul de la Casa Albă a salutat ''relaţiile foarte bune'' cu Putin, într-o perioadă când relaţiile dintre Moscova şi Washington trec printr-o criză diplomatică ca urmare mai ales a divergenţelor legate de Siria şi Ucraina şi de presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Precedenta întrevedere Trump-Putin a avut loc în iulie 2018, la Helsinki. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: putin