x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin nu-l felicită pe Zelenski

Putin nu-l felicită pe Zelenski

21 Mai 2019   •   19:30
Putin nu-l felicită pe Zelenski

Preşedintele rus, Vladimir Putin, nu intenţionează să-l felicite pentru învestirea în funcţie pe noul lider ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters şi TASS.

Putin îl va felicita pe nou alesul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, dacă acesta va face „primele” progrese în soluţionarea conflictului din Donbas şi va ameliora relaţiile cu Rusia, a spus Peskov, fără să precizeze ce anume implică aceste „prime” progrese. Crimeea este o regiune a Federaţiei Ruse, problema apartenenţei ei nu se pune, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, comentând afirmaţiile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, învestit luni, cu privire la planurile sale de a readuce peninsula Crimeea în componenţa Ucrainei. „În privinţa apartenenţei Crimeei, aici, aşa cum am spus în mod repetat, în general, o astfel de întrebare nu există şi nu poate exista: Crimeea este una dintre regiunile Rusiei”, a afirmat Peskov, citat de TASS. În discursul rostit la ceremonia de învestire, noul preşedinte ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „prima sarcină” a preşedinţiei sale va fi să se ajungă la o încetare a focului în Donbas, în estul ţării, şi s-a declarat dispus la adoptarea unor „decizii complexe” în acest sens. „Nu noi am început războiul, dar noi va trebui să-l încheiem. Suntem pregătiţi pentru dialog şi sunt convins că primul pas pentru începerea acestui dialog va fi întoarcerea tuturor prizonierilor ucraineni” acasă, a spus el.

Vă pot asigura că sunt dispus să fac totul pentru ca eroii noştri să nu mai continue să moară. Nu mi-e teamă să iau decizii complexe”.

Volodimir Zelenski

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin