x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Radiaţii ca la Cernobîl: Japonia a ridicat nivelul de alertă nucleară la 7

Radiaţii ca la Cernobîl: Japonia a ridicat nivelul de alertă nucleară la 7

12 Apr 2011   •   08:44
Radiaţii ca la Cernobîl: Japonia a ridicat nivelul de alertă nucleară la 7
Sursa foto: /Reuters

160756-1.jpgDezastrul de la centrala nucleară Fukushima este similar cu cel de la Cernobîl. Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a decis să modifice clasificarea evenimentului de la Fukushima de la nivelul 5 la nivelul 7 pe scara internaţională a evenimentelor radiologice. Este acelaşi nivel ca cel al dezastrului de la Cernobâl, din 1986.

Decizia de a creşte gradul de severitate de la cinci la şapte a avut la bază nivelul radiaţiilor măsurat la centrala nucleară Fukushima I, a anunţat un oficial din Comisia japoneză pentru siguranţă nucleară la postul de televiziune NHK. El a precizat că este vorba de o evaluare preliminară şi va trebui confirmată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

"Am crescut gradul de severitate la şapte pentru că impactul scurgerii de radiaţii a fost răspândit de la aer, la legume, apa de băut şi ocean", a explicat Minoru Dogoda, de la Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială (NISA).

Un reprezentant al TEPCO, compania care operează centrala nucleară, a precizat că scurgerea de radiaţii nu s-a oprit complet şi ar putea, în cele din urmă, să depăşească nivelul de la Cernobîl.

Însă un purtător de cuvânt al NISA a dat asigurări că scurgerile sunt încă mici faţă de cele de la centrala din Ucraina. "În ceea ce priveşte volumul de materiale radioactive scurs, estimările noastre arată că reprezintă circa 10% din cât s-a scurs la Cernobâl", a spus el.

Premierul nipon Naoto Kan le-a transmis japonezilor, prin intermediul televiziunii naţionale, că nu trebuie să intre în panică. "Situaţia de la centrala nucleară Fukushima a fost stabilizată, însă, deocamdată, nu putem lăsa garda jos", a mai spus Naoto Kan.

Japonia a decis ieri să extindă zona de evacuare din jurul centralei nucleare, pentru a include încă cinci comunităţi, în urma datelor strânse despre nivelul de radiaţii.

Pe 11 martie, cu cutremur cu magnitudinea de 9 grade, urmat de tsunami cu valuri uriaşe de peste zece metri au devastat Japonia. Bilanţul victimelor dezastrului de atunci a ajuns la circa 28.000 de morţi şi dispăruţi. În ultima lună, seismul de 9 pe Richter a avut mai multe replici. (V.M.)

×