x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Radu Stroe a discutat despre romi cu Manuel Valls

Radu Stroe a discutat despre romi cu Manuel Valls

08 Oct 2013   •   18:09
Radu Stroe a discutat despre romi cu Manuel Valls

Ministrul român de Interne Radu Stroe s-a întâlnit luni seara, la Luxemburg, cu omologul său francez Manuel Valls, discutând în special despre "problema taberelor ilegale ale populaţiei rome", relatează AFP.

Valls a sosit luni la Luxemburg, unde marţi era programată o reuniune a miniştrilor europeni de Interne, pe tema naufragiului din Lampedusa, soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu, cu cel puţin 232 de morţi.

"Manuel Valls s-a întâlnit cu omologul său român, pentru a discuta probleme de interes comun", "bilaterale" şi, "în special, problema taberelor ilegale ale populaţiei rome", a declarat pentru AFP o sursă din anturajul ministrului francez de Interne.

Valls a declarat, în septembrie, că o majoritate a romilor nu doreşte să se integreze în Franţa, aceste afirmaţii provocând critici inclusiv din partea unor politicieni de stânga. De asemenea, el a afirmat că romii care se află în Franţa au "vocaţia de a se întoarce în România sau Bulgaria".
Franţa a apreciat că, în prezent, condiţiile de aderare a celor două state la spaţiul Schengen nu sunt întrunite.


×
Subiecte în articol: radu stroe rromi