x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Raiduri în zona Bruxelles ce îi vizează pe apropiaţii lui Bilal Hadfi, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la Paris

Raiduri în zona Bruxelles ce îi vizează pe apropiaţii lui Bilal Hadfi, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la Paris

19 Noi 2015   •   13:05
Raiduri în zona Bruxelles ce îi vizează pe apropiaţii lui Bilal Hadfi, unul dintre atentatorii sinucigaşi de la Paris

Poliţia belgiană efectuează o serie de raiduri care vizează în special persoane care au avut legături cu atentatorul sinucigaş de la Paris Bilal Hadfi, informează RTBF, Belga, DPA şi AFP.

Purtătorul de cuvânt al parchetului a declarat pentru agenţia naţională de presă belgiană Belga că raidurile nu au o legătură directă cu atacurile de la Paris, ci au loc în cadrul unei investigaţii lansate anterior, după ce Hadfi a plecat din Siria. Potrivit AFP în total au loc şase raiduri în aglomeraţia Bruxellesului, care vizează "anturajul direct al lui Hadfi, familia şi prietenii".

Bilal Hadfi, care a trăit în Belgia, a murit după ce s-a aruncat în aer în apropierea Stade de France. Raidurile de joi au loc, printre altele, în cartierele Molenbeek şi Jette din Bruxelles, relatează media belgiană.

Un alt raid a fost efectuat în suburbia Laken a capitalei belgiene. Această operaţiune a avut o legătură directă cu atacurile de la Paris, a scris Belga. O persoană a fost reţinută, potrivit RTBF.

×