x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe RAPORTUL CE PENTRU BULGARIA / Progrese nesemnificative

RAPORTUL CE PENTRU BULGARIA / Progrese nesemnificative

de Mihaela Matachita    |    13 Feb 2009   •   00:00
RAPORTUL CE PENTRU BULGARIA / Progrese nesemnificative

Bulgaria a înregistrat unele progrese în privinţa combaterii corupţiei şi crimei organizate, dar acestea nu sunt semnificative, a apreciat Comisia Europeană (CE) în raportul interimar publicat ieri.



Comisia Europeană precizează că raportul este doar o actualizare a măsurilor luate în ultimele şase luni de Bulgaria. Raportul de evaluare va fi publicat la vară şi va arăta în ce măsură ţara a obţinut rezultate tangibile în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.

În timp ce ţara era supusă unui control strict din partea CE, încetinită de proceduri complicate şi suspectată de corupţie, justiţia bulgară a continuat să furnizeze dovezi ale ineficienţei. Or, pentru a dovedi o schimbare ireversibilă, Bulgaria trebuie să demonstreze că are un sistem de justiţie stabil şi autonom, capabil să detecteze şi să sancţioneze conflictele de interese, corupţia şi crima organizată.

UE VREA INCULPĂRI "LA NIVEL ÎNALT"
Raportul interimar constată că au fost luate măsuri în reforma judiciară, în special în privinţa Consiliului Suprem Judiciar, dar atenţionează că rămân probleme semnificative în procedurile penale. Un pas în combaterea corupţiei şi crimei organizate a fost lansarea proiectului-pilot privind echipe comune de investigaţie. Dar pasul este considerat insuficient, Comisia Europeană subliniind că următorul ar trebui să fie cel al inculpărilor în cazuri de infracţiuni grave. Raportul subliniază că statisticile prezentate de autorităţi nu arată schimbări semnificative în legătură cu trimiterea în instanţă şi finalizarea cazurilor de crimă organizată în 2008. Nici o decizie majoră a tribunalelor nu a fost luată în ultimele luni în cazuri importante de crimă organizată, se reproşează în document. Mai mult, datele din semestrul doi al anului 2008 privind continuarea unor anchete de corupţie arată un regres. Raportul Comisiei mai subliniază necesitatea unei legislaţii coerente, clare, cu mecanisme stricte de control în finanţarea campaniilor electorale şi, de asemenea, nevoia de consolidare a eforturilor împotriva cumpărării voturilor.

UCIGAŞII, CONTELE ŞI PUIUL
Zeci de procese sunt supravegheate de Bruxelles. Exemplele negative sunt numeroase: doi ucigaşi au fost achitaţi de judecători "cumpăraţi" la Veliko Târnovo, un proces de răpire din 1994 nu a fost niciodată deschis, din cauza bolilor subite ale acuzatului supranumit "Contele", procesul contrabandistului "Puiul" trenează, la fel şi cel al fraţilor Marghin, acuzaţi de tentative de asasinat, spălare de bani, trafic de persoane.

Comisia Europeană a retras Bulgariei fonduri în valoare de 220 de milioane de euro şi a suspendat alte 600 de milioane, din cauza neregulilor şi suspiciunilor de fraudă, de deturnare a fondurilor europene… de către persoane importante. Un raport negativ în vară din partea CE ar duce la impunerea din partea UE a unei clauze de salvgardare, care ar duce la nerecunoaşterea deciziilor tribunalelor bulgare.

×
Subiecte în articol: externe raportul