x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO. Război în Orientul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran şi Israel au escaladat

VIDEO. Război în Orientul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran şi Israel au escaladat

10 Mai 2018   •   13:14
VIDEO. Război în Orientul Mijlociu. Tensiunile dintre Iran şi Israel au escaladat

Iranul şi Israelul s-au angajat într-un război, joi, după ce autorităţile de la Tel Aviv au afirmat că forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete balistice spre poziţiile militare israeliene din zona Platoului Golan, scrie The Guardian.

Atacul, dacă va fi confirmat, va marca prima dată când Iranul a lansat rachete în ţinte directe ale armatei israeliene, escaladând dramatic un conflict care s-a purtat timp de ani de zile.

Mai multe rachete, însă nu toate, au fost interceptate de sistemul antirachetă israelian, potrivit purtătorului de cuvânt al Armatei Israeliene (IDF),  Lt. Col. Jonathan Conricus.

“La aproximativ 00:10, la 10 minute de la miezul nopţii, unitatea Al-Qods a Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene a lansat aproximativ 20 de proiectile – majoritatea dintre ele sunt probabil rachete, dar acest lucru urmează să fie stabilit – către linia întâi a IDF din Platoul Golan”, a spus Jonathan Conricus.

“Până acum nu am fost înştiinţaţi cu privire la orice victime, orice victime IDF”, a mai adăugat acesta. Într-un comunicat preliminar se arată că au fost produse distrugeri minore.

Israelul l-a acuzat de orchestrarea atacului pe generalul aflat la conducerea Gărzilor Revoluţiei Islamice Iraniene. “Acesta a fost ordonat şi comandat de Qassem Soleimani şi nu şi-a atins scopul”, a spus Cornicus.

Platoul Golan s-a aflat în stare de alertă ridicată din momentul în care Donald Trump a confirmat că retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul.

 “IDF vede acest atac ca fiind foarte sever”, a adăugat Conricus. “Acest eveniment nu s-a sfârşit”.

În aproximativ 30 de localităţi din zona Platoului Golan au fost declanşate sirenele. Armata a solicitat populaţiei să rămână în adăposturile publice pregătite de autorităţile locale din nordul ţării.

Ca represalii, armata israeliană a lovit joi dimineaţă zeci de ţinte militare iraniene din Siria. Operaţiunea a vizat locurile de unde au venit rachetele, cât şi instalaţiile de depozitare, spionaj şi logistică.

Capitala Siriei a fost zguduită de explozii, joi dimineaţa, în timp ce avioane survolau spaţiul aerian. Mai mulţi rezidenţi au postat videoclipuri în mediul online în care se văd rachete de apărare aeriană. Aceştia au declarat că sunetele puternice le-au zguduit clădirile.

Presa de stat din Siria a scris că sistemele antiaeriene au răspuns unui “nou val de rachete israeliene şi le distruge una câte una”. Rachetele lansate din Israel au lovit şi provincia Quneitra din sudul Siriei. Nu au fost raportate victime.

Iranul nu a comentat imediat.

Ziarul israelian Haaretz a citat un oficial neidentificat al securităţii, care a afirmat că atacul Israelului din Siria a fost unul dintre cele mai extinse de când cele două au semnat acordul de la sfârşitul răzoiului din 1973.

Israel a avertizat că nu va permite Teheranului să stabilească o prezenţă militară permanentă în Siria, acuzând Iranul că mută rachete şi drone în vecinătatea sa arabă.

Cu câteva minute înainte ca Trump să-şi anunţe decizia cu privire la acordul nuclear cu Iranul, IDF a afirmat că a identificat “activităţi neregulate ale forţelor iraniene în Siria” şi a decis să deblocheze şi să pregătească adăposturile publice în Golan, unde îşi împarte graniţa cu Siria.

 

×