x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război: Ucraina se teme de invazia rușilor

Război: Ucraina se teme de invazia rușilor

de Şerban Mihăilă    |    29 Noi 2018   •   13:18
Război: Ucraina se teme de invazia rușilor

După ce a anexat prin forță Crimeea și a ocupat prin intermediul separatiștilor ruși estul Ucrainei, Rusia atacă acum direct, după patru ani, armata ucraineană. Fără să se ascundă în spatele rebelilor din „Mica Rusie”, autointitulata entitate creată la ordinul Moscovei în regiunea Donețk, rușii au atacat cu câteva zile în urmă, la lumina zilei, trei nave ucrainene, în ape teritoriale comune, și au mobilizat unități impresionante de luptă la granița cu Ucraina.

Mișcările neobișnuite de trupe la frontiera cu Rusia și atacul de duminică, din strâmtoarea Kerci, i-au făcut pe liderii de la Kiev să anticipeze o invazie totală a rușilor asupra Ucrainei. „Pentru prima oară în ultimii patru ani și jumătate, de la declanșarea agresiunii din Crimeea, care s-a extins apoi în estul Ucrainei, vedem că rușii nu se mai ascund în spatele «omuleților verzi» cu uniforme fără insigne sau în spatele așa-ziselor «trupe organizate» din teritoriile ocupate. Ei nici măcar nu neagă atacul lor militar direct”, a avertizat vicepremierul ucrainean, Ivanna Klympush-Tsintsadze, într-un interviu acordat ieri postului „BBC Radio 4”, chiar în ziua în care președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, promulga legea marțială. Întrebată dacă guvernul de la Kiev se teme de o invazie a rușilor, Klympush-Tsintsadze a răspuns: „Din nefericire, acesta este chiar motivul pentru care am introdus legea marțială. Desfășurarea masivă a forțelor rusești în jurul granițelor noastre, inclusiv în Marea Azov și în Marea Neagră, este motivul acestei decizii”. Cu doar câteva ore înainte, chiar Petro Poroșenko vorbea despre pericolul ca țara sa să fie atrasă într-un război de anvergură cu Rusia. În timp ce Poroșenko promulga ieri legea marțială, Moscova anunța desfăşurarea unei a patra divizii de sisteme antirachetă S-400 sol-aer, în peninsula Crimeea, care va deveni operațională până la sfârșitul acestui an.

Satul latră, ursul trece

Incidentul din strâmtoarea Kerci și pregătirile de război ale Rusiei au determinat administrația de la Washington să ceară, ieri, aliaților europeni să ia în calcul impunerea de noi sancţiuni contra Moscovei. Mai mult, preşedintele american, Donald Trump, a avertizat că ar putea anula întâlnirea cu omologul său rus, Vladimir Putin, prevăzută pentru finalul săptămânii. Putin nu pare să se sinchisească însă de reacția SUA, deoarece a primit vestea pe care o aștepta: Germania a anunțat că își va respecta angajamentul faţă de construirea gazoductului „Nord Stream 2”, menit să transporte gaz rusesc spre Europa, ocolind Ucraina. Kremlinul profită astfel, încă o dată, de pe urma neînțelegerilor dintre SUA și europeni.

„Trebuie să fim gata să respingem agresiunea din partea duşmanului nostru, care până de curând a fost vecinul nostru.”

Volodimir Groisman, premierul Ucrainei

×
Subiecte în articol: razboi ucraina