x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Războiul murdar al lui Gaddafi

Războiul murdar al lui Gaddafi

de Anca Aldea    |    22 Mar 2011   •   18:52
Războiul murdar al lui Gaddafi

157644-nyt.jpgOamenii lui Muammar Gaddafi nu au limite în acţiunile lor de a deţine, cu orice preţ, controlul asupra populaţiei: se spune că folosesc scuturi umane pentru a se proteja de rachetele Vestului şi că aruncă în aer clădiri administrative dând vina pe forţele aliate. Se spune, de asemenea, că liderul libian recurge la metode clasice de terorism, între care răpiri ale străinilor nu doar în Libia, dar şi în alte ţări africane, europene şi chiar în SUA, unde Tripoli dispune de "celule latente" care îl susţin pe Gaddafi.

Ca în orice conflict armat în care este implicat un lider orbit de putere şi nebunie, jurnaliştii cad victime ale agresiunilor. La 19 martie, patru jurnalişti din Marea Britanie, Germania, Franţa şi SUA a fost daţi dispăruţi în oraşele-port Tobruk şi Benghazi. De soarta celor patru – Dave Clark (Agenţia France Press, AFP), Roberto Schimdt (AFP), Joe Raedle (Agenţia Getty) şi Stephane Lehr (Agenţia Polaris Images) – nu se mai ştie de câteva zile bune. Alţi patru jurnalişti ai Al-Jazeera au fost arestaţi la Zawiya (vest) şi şase reporteri libieni parcă au intrat în pământ, potrivit unor surse de la Tripoli.

Oamenii lui Gaddafi au eliberat, luni, după şase zile de detenţie, un grup de patru jurnalişti de la New York Times. Între aceştia, fotoreporterul Lynsey Addario, a povestit pentru Daily Mail că a fost hărţuită sexual şi, în fiecare zi, i se spunea: "În seara asta vei muri". Ea şi colegii săi au fost legaţi cu sârmă ghimpată, bătuţi, ameninţaţi continuu cu decapitarea, hărţuiţi. Dar nu au fost ucişi, răpitorii insistând că, dacă sunt americani, trebuie ţinuţi în viaţă, mai scrie Daily Mail.

Pe de altă parte, un război al surzilor s-a iscat între doi giganţi ai audiovizualului american. Posturile de televiziune Fox News şi CNN împart opinii diferite referitoare la  informaţia că forţele lui Gaddafi ar fi folosit jurnalişti occidentali ca "scuturi umane" pentru a evita atacarea unui complex prezidenţial. Fox News spune că, duminică, a fost anulat un atac aerian al aliaţilor deoarece într-o reşedinţă a lui Gaddafi se aflau mai mulţi jurnalişti străini invitaţi să vadă distrugerile bombardamentelor. Potrivit CNN, informaţia este eronată, "ofensatoare şi ipocrită", deoarece jurnaliştii fuseseră avertizaţi să nu rămână mult timp în apropierea complexului pentru a nu fi răniţi într-un eventual atac.

×
Subiecte în articol: jurnalişti gaddafi libia