x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reacţii după atacul de la o sinagogă în California

Reacţii după atacul de la o sinagogă în California

28 Apr 2019   •   17:00
Reacţii după atacul de la o sinagogă în California

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a declarat că atacul armat de la o sinagogă din California "ne aduce din nou aminte dureros că antisemitismul şi ura împotriva evreilor sunt încă printre noi, peste tot", relatează duminică dpa.

O persoană a fost ucisă şi alte trei rănite când o persoană înarmată a deschis focul sâmbătă într-o sinagogă din oraşul Poway, la nord de San Diego.

"Nicio ţară şi nicio societate nu sunt imune. Doar prin educaţie pentru amintirea Holocaustului şi toleranţă putem să ne vindecăm de acest flagel", a spus Rivlin într-un comunicat.

La rândul său, ministrul german de externe Heiko Maas a declarat că "ne confruntăm încă o dată cu informaţii înspăimântătoare despre o crimă provocată de ura antisemită", potrivit dpa.

"Atacul de la sinagoga Chabad din Poway este un atac împotriva noastră, a tuturor", insistă ministrul într-o postare pe Twitter, în care a transmis condoleanţe familiei îndoliate.

Un tânăr de 19 ani, care se declara antisemit şi islamofob, a ucis o femeie şi a rănit trei persoane, între care un rabin, deschizând focul cu o armă automată într-o sinagogă din apropiere de San Diego (sudul Californiei), crimă denunţată şi de preşedintele american Donald Trump ca fiind "motivată de ură", potrivit AFP.

Atacul de sâmbătă, în ultima zi de Pesah, paştele evreiesc, a vizat comunitatea evreiască din Poway, un oraş cu circa 50.000 de locuitori. El a avut loc exact după şase luni de la cel care a costat viaţa a 11 persoane într-o sinagogă din Pittsburgh.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: atac sinagoga california