x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Record de turişti străini în 2018 în Cipru

Record de turişti străini în 2018 în Cipru

20 Ian 2019   •   21:00

Numărul turiştilor străini care au vizitat Ciprul a crescut cu 7,8% anul trecut, la nivelul record de 3,93 milioane, în condiţiile în care populaţia ţării este estimată la 1,18 milioane, arată datele Institutului naţional de statistică (Cystat), transmit Xinhua şi publicaţia Cyprus Mail.

În 2017 au fost 3,65 de milioane de vizitatori străini în "insula Afroditei".

Şi în decembrie 2018 s-a înregistrat un record: 106.563 de turişti au sosit în Cipru, un avans de 7,8% faţă de perioada similară din 2017. Luna trecută, cei mai mulţi turişti au venit din Marea Britanie (30,1%), Grecia (14,8%), Rusia (9,4%) şi Israel (8,7%).

Aproximativ 51,1% din cei care au sosit în decembrie în Cipru au venit pentru vacanţe, 36,9% pentru a-şi vizita prietenii sau familia iar 11,9% pentru călătorii de afaceri.

De asemenea, luna trecută s-a înregistrat o creştere de 10,2% a ciprioţilor care au călătorit în afara ţării, anunţă Cystat.

Turismul este unul din principalele motoare de creştere a economiei cipriote, care anul trecut a înregistrat un avans estimat la 4% şi ar urma să raporteze o expansiune similară în acest an, conform prognozelor autorităţilor de la Nicosia şi ale UE.

Sectorul turismului din Cipru ar putea creşte cu 7% - 8% în 2019, sosirile vizitatori străini urmând să depăşească pragul de patru milioane, previzionează oficialii ciprioţi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cipru