x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Renault închide producția în Spania din cauza declarării stării de urgență în acestă țară

Renault închide producția în Spania din cauza declarării stării de urgență în acestă țară

17 Mar 2020   •   12:50
Renault închide producția în Spania din cauza declarării stării de urgență în acestă țară

Producătorul auto francez Renault, proprietar al uzinei Dacia, a anunţat închiderea fabricilor din Spania, din cauza declarării stării de urgență în această țară, potrivit Reuters. 

"Grupul Renault a decis să-şi oprească activitatea industrială în Spania pe durata stării de urgenţă. Această decizie a fost comunicată ieri sindicatelor", se arată în comunicatul companiei.

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa, după Italia, de pandemie cu coronavirus. Populația este suspusă unor restricții parțiale, având voie să meargă doar la serviciu, faramcii și spital. 

Renault a oprit producția în țara de origine, Franța și a precizat că acest lucru va afecta 12 uzine și 18.000 de angajați.

Uzina Dacia a fost preluată de Renault în 1999 și s-a relansat în 2004 cu modelul Logan.
 

×
Subiecte în articol: Renault Spania Dacia