x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reţeaua de electricitate a căzut pe întreg teritoriul Siriei

Reţeaua de electricitate a căzut pe întreg teritoriul Siriei

03 Mar 2016   •   19:05
Reţeaua de electricitate a căzut pe întreg teritoriul Siriei
Sursa foto: Picasa

Reţeaua de electricitate a căzut joi pe întregul teritoriu sirian, din motive care nu au fost încă descoperite, iar internetul funcţionează parţial, transmite Reuters.

„Electricitatea a căzut în toate guvernoratele (provinciile) siriene, iar primele investigaţii pentru a descoperi cauza au început”, a transmis agenţia de presă de stat a Siriei.

Capitala Damasc este, de asemenea, afectată de situaţie.

De altfel, potrivit unui raport din 2015, guvernul sirian întâmpină greutăţi în distribuirea electricităţii spre guvernoratele siriene care sunt cuprinse de violenţă. De la izbucnirea conflictului în 2011, peste 83% din ţară nu mai beneficiază de electricitate, ca urmare a luptelor dintre forţele preşedintelui Bashar al-Assad, rebelii moderaţi şi extremiştii islamişti.

Sursa: News.ro

×