x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reţeaua teroristă Al-Qaida a încercat “să schimbe cursul istoriei” printr-un atentat spectaculos. Vezi cine face această afirmaţie

Reţeaua teroristă Al-Qaida a încercat “să schimbe cursul istoriei” printr-un atentat spectaculos. Vezi cine face această afirmaţie

25 Aug 2013   •   13:15
Reţeaua teroristă Al-Qaida a încercat “să schimbe cursul istoriei” printr-un atentat spectaculos. Vezi cine face această afirmaţie

Reţeaua teroristă Al-Qaida plănuia un atentat care să “schimbe cursul istoriei”, a dezvăluit vineri preşedintele Yemenului, Abd Rabbo Mansour Hadi, informaţiile despre acest plan obţinute de serviciile secrete americane conducând la începutul lunii la închiderea a numeroase ambasade ale SUA în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi la avertismente emise de Departamentul de Stat cu privire la riscul unor acţiuni teroriste în această regiune, relatează AFP, citând surse apropiate de preşedinţia yemenită.

Potrivit acestor surse, şeful ramurii din Yemen a reţelei Al-Qaida i-a promis un astfel de atentat liderului acestei reţele, Ayman al-Zawahiri, convorbirea telefonică dintre ei fiind interceptată de spionajul american. Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a informat pe omologul său yemenit despre discuţia dintre cei doi.

În convorbirea interceptată, şeful grupării Al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa), Nasser Al-Whaychi, ce are baza în Yemen, i-a spus lui Zawahiri că “va auzi ceva ce o să schimbe cursul istoriei”, a afirmat preşedintele Hadi la o întâlnire cu ofiţeri ai poliţiei yemenite. El a mai precizat că, în urma interceptării respectivei discuţii, a fost dejucat un atentat de anvergură împotriva unui terminal de export de petrol din ţara sa.

La începutul lunii august, Departamentul american de Stat a emis un avertisment de călătorie în care a precizat că există un risc sporit de atentate Al-Qaida, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În zilele următoare 19 misiuni diplomatice americane din această regiune au fost închise, printre care şi cea din Yemen. Numeroase alte ţări occidentale au decis la rândul lor să-şi închidă ambasadele de la Sanaa. La 11 august misiunile diplomatice americane au fost redeschise, cu excepţia celei din Yemen, care şi-a reluat activitatea 10 zile mai târziu.


×
Subiecte în articol: al-qaida retea terorista