x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revelion 2018 - Sunt așteptați 1,6 milioane de oameni în portul Sydney în vederea celebrului spectacol de artificii

Revelion 2018 - Sunt așteptați 1,6 milioane de oameni în portul Sydney în vederea celebrului spectacol de artificii

31 Dec 2017   •   10:19
Revelion 2018 - Sunt așteptați 1,6 milioane de oameni în portul Sydney în vederea celebrului spectacol de artificii

Mii de australieni dar şi turişti din alte părţi ale lumii au început să se adune încă de sâmbătă în portul Sydney pentru a ocupa locurile cele mai bune în aşteptarea celebrelor focuri de artificii de Revelion, informează DPA. 

Determinaţi să ocupe cele mai bune locuri înaintea spectacolului de artificii de deasupra Operei din Sydney şi a Harbour Bridge, mulţi au venit în zonă încă de sâmbătă dimineaţa, dotaţi cu corturi şi saci de dormit. 

Samira Rauner, o turistă din Germania, a susţinut că şi-a dorit de foarte mult timp să poată vedea pe viu celebrele focuri de artificii de Anul Nou de la Sydney. "Acasă, când ne uităm la televizor de Anul Nou, primele imagini pe care le vedeam, an de an, sunt cele de la Sydney. Am vrut să vedem artificiile şi Harbour Bridge şi Opera şi toate ambarcaţiunile (din port) pe viu şi toate la un loc", a declarat ea. 

Peste 1,6 milioane de oameni vor urmări de la faţa locului focurile de artificii de deasupra portului Sydney. Spectacolul pirotehnic va dura 15 minute şi va fi preluat de televiziuni din toate părţile lumii. 

Autorităţile australiene au luat măsuri speciale de securitate pentru eveniment. Autobuze şi camioane au fost dispuse pentru a bloca eventuale atacuri teroriste asupra mulţimii. În zonă patrulează ofiţeri de poliţie echipaţi cu puşti semiautomate. 

În Noua Zeelandă, una dintre primele ţări care va intra în 2018, artificiile vor fi lansate de pe emblematica clădire Sky Tower, cu înălţimea de 220 de metri, din Auckland. 

La diferitele festivaluri şi petreceri stradale organizate la Queenstown şi Wanaka, pe Insula de Sud, sunt aşteptaţi peste 80.000 de turişti.AGERPRES

×
Subiecte în articol: sydney revelion 2018