x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revoltă violentă într-o închisoare din Brazilia, soldată cu cel puţin 52 de morţi

Revoltă violentă într-o închisoare din Brazilia, soldată cu cel puţin 52 de morţi

29 Iul 2019   •   22:30
Revoltă violentă într-o închisoare din Brazilia, soldată cu cel puţin 52 de morţi

Cel puţin 52 de deţinuţi şi-au pierdut viaţa luni într-o revoltă dintr-o închisoare din Altamira, în statul brazilian Para (nord), au anunţat autorităţile locale, precizând că 16 dintre ei au fost decapitaţi, relatează AFP.

"Este o înfruntare între membri ai unor facţiuni rivale. Doi gardieni au fost luaţi ostatici, dar au fost deja eliberaţi", a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a sistemului penitenciar din Para.

Revolta, care a început în jurul orei locale 07.00 (10.00 GMT), s-a terminat la sfârşitul dimineţii, a precizat ea.

La sfârşitul lunii mai, 55 de deţinuţi au fost ucişi în două zile, în înfruntări din mai multe închisori din statul Amazonia. 

La începutul lui 2017, revolte sângeroase au provocat moartea a circa o sută de deţinuţi într-o lună, majoritatea asasinaţi cu sălbăticie, mulţi dintre ei fiind decapitaţi sau chiar evisceraţi.

Masacrele sunt puse de autorităţi pe seama ciocnirilor între facţiuni rivale ale traficanţilor de droguri, pentru că nordul Braziliei este o zonă strategică a transportului de cocaină provenind din ţări producătoare precum Columbia, Venezuela sau Bolivia.

Cu aproape 727.000 de deţinuţi înregistraţi în 2016, Brazilia are cea de a treia populaţie penitenciară din lume, adesea zguduită de drame.

Capacitatea închisorilor este de două ori mai mică, de circa 368.000 de locuri, într-o ţară de aproape 210 milioane de locuitori care este una dintre cele mai violente din lume.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brazilia revolta inchisoare