x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa - "atacată" de ONU în colonia sa din Polinezia. Marea Britanie şi Statele Unite sunt de partea Parisului

Franţa - "atacată" de ONU în colonia sa din Polinezia. Marea Britanie şi Statele Unite sunt de partea Parisului

18 Mai 2013   •   17:45
Franţa - "atacată" de ONU în colonia sa din Polinezia. Marea Britanie şi Statele Unite sunt de partea Parisului
Sursa foto: Wikipedia

Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluţie care pune Polinezia Franceză pe lista teritoriilor care trebuie decolonizate - informează cotidianul Le Monde, în ediţia sa electronică.

Adoptată prin consens, rezoluţia "afirmă dreptul inalienabil al populaţiei din Polinezia Franceză la autodeterminare şi independenţă", conform Cartei ONU - articolul 73 cu privire la teritoriile neautonome. Autorităţile de la Paris au fost invitate să "faciliteze şi accelereze punerea în practică a unui proces echitabil şi efectiv de autodeterminare" în regiunea vizată.

Franţa nu a participat la reuniune şi a denunţat "ingerinţa flagrantă, lipsa completă de respect pentru alegerea democrată făcută de polinezienieni, deturnarea de la obiectivele pe care Naţiunile Unite le-a fixat în materie de decolonizare".

În urma votului, mai multe ţări, printre care Marea Britanie, Olanda, Statele Unite s-au "delimitat de consens" pentru a-şi arăta dezaprobarea. Argumentul lor, ca şi cel al Parisului, a fost înfrângerea celor care luptă pentru independenţă, la alegerile din teritoriu.

Din contră, ambasadorul Insulelor Solomon a susţinut că ultimele alegeri organizate în Polinezia Franceză "nu pot fi asimilate unui referendum" cu privire la soarta teritoriului.

În acest moment, Polinezia Franceză este o colectivitate cu largă autonomie dar asupra căreia Franţa deţine puterea suverană.

Rezoluţia adoptată de ONU deschide calea spre un referendum pentru independenţă.

Polinezia Franceză a intrat astfel pe lista celor 16 teritorii care trebuie decolonizate şi care sunt deţinute de Marea Britanie (10), SUA (3), Franţa şi Noua Zeelandă. Printre acestea se numără Guam, Sahara Occidentală, Bermudele şi Gibraltar.

×
Subiecte în articol: polinezia franceza rezolutie onu