x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe  Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020, a anunţat UNESCO

 Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020, a anunţat UNESCO

19 Ian 2019   •   19:00
 Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020, a anunţat UNESCO

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunţat vineri că oraşul brazilian Rio de Janeiro va fi Capitala Mondială a Arhitecturii în anul 2020, informează Xinhua.

Învingând contracandidaţii săi, Paris şi Melbourne, Rio de Janeiro este primul oraş din lume care a primit acest titlu, în virtutea unui program lansat de UNESCO în colaborare cu Uniunea Internaţională a Arhitecţilor (UIA) în noiembrie 2018.

Oraşul brazilian va găzdui Congresul Mondial al UIA, un eveniment care este organizat din trei în trei ani, în iulie 2020.

"Iniţiativa Capitala Mondială a Arhitecturii subliniază angajamentul comun al UNESCO şi UIA de a conserva patrimoniul arhitectural în contextul urban", a declarat chilianul Ernesto Ottone Ramirez, asistent pentru Cultură al directorului general al UNESCO.

"Prin varietatea şi calitatea activităţilor sale, titlul de Capitală Mondială a Arhitecturii atribuit oraşului Rio de Janeiro va demonstra rolul crucial al arhitecturii şi culturii pentru o dezvoltare urbană sustenabilă", a adăugat acelaşi oficial.

Potrivit UNESCO, titlul de Capitală Mondială a Arhitecturii doreşte să devină "un forum internaţional de dezbateri ce vizează provocări globale presante din punct de vedere al culturii, patrimoniului cultural, planificării urbane şi arhitecturii".

Aproximativ 25.000 de persoane sunt aşteptate la Congresul Mondial al UIA pentru a discuta subiecte şi tematici variate, precum planificarea oraşelor, mobilitatea populaţiei, lucrările publice şi sustenabilitatea urbană. În plus, pe parcursul anului 2020 vor fi organizate o serie de evenimente care vor avea rolul de a promova cel de-al 11-lea obiectiv al Agendei pentru Dezvoltare Sustenabilă 2030 - acela de a face oraşele lumii să devină sigure, rezistente şi sustenabile.

Unul dintre cele mai vechi oraşe din Brazilia, Rio de Janeiro deţine un amestec insolit de arhitectură modernă şi colonială, cu situri renumite pe plan mondial, precum statuia lui Iisus Mântuitorul, şi construcţii contemporane precum Museu do Amanha (Muzeul de Mâine). Oraşul brazilian este, de asemenea, gazda lucrărilor unor arhitecţi de renume, precum Oscar Niemeyer, care a creat şi designul arhitectural al capitalei acestei ţări sud-americane, oraşul Brasilia. AGERPRES

×